Naţionala României a fost învinsă de echipa Kazahstanului, cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri seara, în Sala Rapid din Bucureşti, în ultimul meci al tricolorilor în Grupa A a turului de elită din preliminariile Cupei Mondiale de futsal din 2024.
Oaspeţii s-au impus prin golurile marcate de Cinghiz Iesenamanov (07'51'') şi Birjan Orazov (25'57'').
Kazahstan, prea puternică pentru România
Tricolorii erau ieşiţi din cursa pentru calificare după ce au pierdut la ''masa verde'' (0-5 şi 0-5) ambele meciuri cu Olanda, în care pe teren a obţinut patru puncte.
România a început cu următorul ''cinci'': Petrişor Toniţă - Vlăduţ Dudău, Valentin Ilaş, Darius Nastai, Andrei Crăciun. Selecţionerul Endre Kacso a avut următoarele rezerve Theodor Lungu - Andor Balint, Andrei Nemiţanu, Daniel Araujo, Mihnea Toader, Istvan Hadnagy, Szilard Kanyo, Szabolcs Manya.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- În celălalt meci al grupei, Olanda a învins Azerbaidjanul cu 3-0.
Kazahstanul a ocupat primul loc, cu 18 puncte (maximum), urmată de Olanda, 9 puncte, România, 4 puncte, Azerbaidjan, 4 puncte.
Primul loc în grupă asigură biletele pentru Cupa Mondială care se va desfăşura anul viitor, în perioada 14 septembrie-6 octombrie, în Uzbekistan. Cele mai bune patru din cele cinci formaţii clasate pe locurile 2 vor disputa play-off pentru alte două locuri disponibile la turneul final de anul viitor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.