Gabi Balint (57 de ani) a vorbit, în direct la Radio Sport 1, despre conflictul FCSB - CSA Steaua, care durează deja de mai bine de cinci ani. "Găboajă" a spus că împărţirea fanilor e dureroasă, dar nu s-a simţit niciodată reprezentat de FCSB, echipa lui Gigi Becali, şi a avut un mesaj pentru ce care o consideră Steaua.
Balint abia aşteaptă ca Stadionul Steaua să fie gata şi a depănat aminiti de pe vechea arenă din Ghencea, apoi a vorbit despre conflictul dintre cele două tabere şi a spus că nu are nimic cu cei care consideră că FCSB e Steaua, dar juridic nu aşa stau lucrurile.
„Abia aştept să fie gata stadionul Steaua. Arată frumos, din ce am văzut în presă. Oricum mie îmi vor rămâne imaginile din camerele de la tribuna a doua unde stăteam la început, unde făceam cantonamentul, bucătăria, clubul. culoarul de la etaj cu pozele marilor fotbalişti. Meciurile, sigur, golurile marcate acolo. Gazonul cel mai bun din ţară, întreţinut de nea Rudi, emblema desenată de acesta la mijlocul terenului. Puţini se mândresc cu asemenea amintiri, mai ales că am ajuns ce am visat. Când eram mic jucam fotbal în apartament cu minge făcută din ciorapii mamei. Loveam peretele din care venea acea aşa zisă minge pe care o şutam în uşă, care devenise poartă”, a spus Gabi Balint.
"Unii o consideră Steaua, treaba lor!"
"Mă feresc să vorbesc de Steaua şi FCSB. Pentru că suporterii sunt împărţiţi şi dacă vorbesc de unii se supără ceilalţi. Împărţirea aceasta e dureroasă, dar nu e vina mea. Nu eu decid dacă FCSB trebuie să joace şi ea în Ghencea. Eu ştiu că sunt apropiat de clubul Armatei, acolo am jucat eu, la Steaua. Nu mă identific şi nu mă voi identifica niciodată cu FCSB. Nu simt asta.
Unii o consideră Steaua, e treaba lor. Juridic nu aşa stau lucrurile. Mă simt mai apropiat de Steaua din Liga a patra, chiar dacă promovează sau nu. Nu am ceva cu cei de la FCSB sau cu FCSB, dar nu mă simt reprezentat de ei. Niciodată. Mulţi mă condamnă pentru cum gândesc. Asta e. Nu e vina mea că s-a întâmplat împărţirea. Suporterii celor din Liga a patra mi-au trimis sincera lor susţinere atunci când mi-a fost greu şi nu voi uita gestul lor vreodată”, a mai declarat Gabi Balint la Radio Sport 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gabi balint, fcsb, steaua