You are here:

Galerie FOTO | Tinerii fotbalişti selecţionaţi în campania ”Performanţa are viitor” au ajuns la Barcelona. Antrenament pe terenurile unde au crescut Messi, Iniesta sau Xavi

Galerie FOTO | Tinerii fotbalişti selecţionaţi în campania ”Performanţa are viitor” au ajuns la Barcelona. Antrenament pe terenurile unde au crescut Messi, Iniesta sau Xavigalerie foto

FRF

Comentarii

Cei 11 fotbalişti selectaţi în campania ”Performanţa are viitor”, susţinută de Federaţia Română de Fotbal şi Gilette, au ajuns la Barcelona şi au efectuat primele şedinţe de pregătire în baza ”Ciutat Esportiva Joan Gamper”, locul în care au crescut şi încă se antrenează starurile Barcelonei.

"Performanţa are viitor" se desfăşoară sub umbrela programului FRF Împreună suntem fotbal şi are loc în perioada august 2017 - mai 2018.

Tot atunci, echipa va avea ocazia să vadă un meci al FC Barcelona din tribunele stadionului Nou Camp.

Puştii veniţi din România s-au antrenat alături de trei tehnicieni din Academia Barcelonei, iar mai multe imagini puteţi vedea în galeria foto de mai sus!

În primul sezon al "Performanţa are viitor", 2016 – 2017, Gillette şi Federaţia Română de Fotbal au organizat preselecţii în Moldova Nouă (judeţul Caraş-Severin), Bascov (judeţul Argeş), Jucu (judeţul Cluj) şi Pădureni (judeţul Vaslui).

 Galerie foto

Afla mai multe despre: performanta are viitorbarcelonafrfcopiijuniori 

viewscnt
Articole similare