Sportiva spaniolă Garbine Muguruza, locul 2 WTA, a fost aleasă jucătoarea anului 2017. Printre nominalizatele pentru acest titlu s-a numărat şi liderul mondial, Simona Halep.
Muguruza a câştigat în acest an turneele de la Wimbledon şi Cincinnati. În plus, ea a urcat pe prima poziţie în clasamentul mondial în perioada 11 septembrie - 2 octombrie.
Spaniola a ajuns până în sferturi la Australian Open şi în optimi la Roland Garros şi US Open. În plus, a ajuns cel puţin până în semifinale la Brisbane, Roma, Birmingham, Stanford şi Tokyo.
Muguruza participă în această perioadă pentru a patra oară consecutiv la Turneul Campioanelor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru titlul de jucătoarea anului mai erau nominalizate Simona Halep, Jelena Ostapenko, Karolina Pliskova, Elina Svitolina şi Venus Williams.
Echipa de dublu a anului a fost aleasă Martina Hingis (Elveţia)/Chan Yung-Jan (Taiwan), care a obţinut nouă trofee: Indian Wells, Madrid, Rome, Mallorca, Eastbourne, Cincinnati, US Open, Wuhan şi Beijing.
Jucătoarea cu cel mai important progres este letona Jelena Ostapenko, premiul pentru debutul anului îi revine americancei Cici Bellis, iar o altă sportivă din SUA, Sloane Stephens, a fost aleasă pentru premiul “revenirea anului”. Sportiva germane Angelique Kerber a fost aleasă pentru premiul Jerry Diamond ACES.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: garbine muguruza, jucătoarea anului 2017, wta, simona halep