Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gaz Metan Mediaş şi Academica Clinceni au pierdut din nou puncte la Comisia de Disciplină

Gaz Metan Mediaş şi Academica Clinceni au pierdut din nou puncte la Comisia de Disciplină

Superliga

Comentarii

Echipele Gaz Metan Mediaş şi Academica Clinceni au pierdut din nou puncte în clasament, pentru neplata drepturilor financiare către jucătorii Ronaldo Deaconu, respectiv Marius Cioiu, conform deciziilor Comisiei de Disciplină a FRF de miercuri.

Gaz Metan Mediaş şi Academica Clinceni au pierdut din nou puncte la Comisia de Disciplină

”Cioiu Marius Iulian - ACS FC Academica Clinceni - Neexecutare Hotărâre CNSL - În temeiul art. 85.1.b din RD, se sancţionează clubul ASC FC Academica Clinceni cu interzicerea dreptului de a transfera şi/sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi i se vor scădea puncte. Scăderea de puncte se aplică celor acumulate în campionat de categoria cea mai ridicată, urmând ca la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere de plată, echipei în cauza să i se scadă câte două puncte, respectiv pentru perioada 23.03.2022 – 06.04.2022, s-au scăzut două puncte. Termen 27.04.2022.

Deaconu Octavian Ronaldo Andrei vs. CS Gaz Metan Mediaş - Neexecutare Hotărâre CNSL - În temeiul art. 85.1.b din RD, se sancţionează clubul CS Gaz Metan Mediaş cu interzicerea dreptului de a transfera şi/sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi i se vor scădea puncte. Scăderea de puncte se aplică celor acumulate în campionat de categoria cea mai ridicată, urmând ca la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere de plată echipei în cauză să i se scadă câte două puncte, respectiv pentru perioada 11.03.2022 – 25.03.2022, s-au scăzut două puncte şi pentru perioada 26.03.2022 – 09.04.2022, s-au scăzut două puncte. Termen 20.04.2022”, se arată pe site-ul LPF.

După aceste depunctări, Gaz Metan Mediaş ocupă locul 10 în play-out, ultimul, cu -17 puncte, iar Academica, locul 9, cu un punct. Cele două echipe sunt practic retrogradate în Liga a II-a. De asemenea, jucătorul Răzvan Began a fost suspendat două jocuri şi amendat cu 3.000 de lei de Comisia de Disciplină, pentru cartonaşul roşu primit la meciul cu FC Botoşani.

Afla mai multe despre: liga 1-gaz metan-academica clinceni 

viewscnt
Articole similare