Ciprian Tătăruşanu a avut evoluţii foarte apreciate în ultimele meciuri ale lui Milan, în condiţiile în care titularul obişnuit dintre buturi, francezul Mike Maignan, este accidentat.
Gazzetta dello Sport a prezentat viaţa pe care o duce Tătăruşanu la Milano: ”Este un tip rezervat. În timpul liber îi place să facă pâine şi croissante”. Unde locuieşte portarul
Italienii apreciază foarte mult atitudinea românului. Tătăruşanu şi-a cucerit fanii prin modestia sa, care nu a trecut neobservată. Tătăruşanu e un băiat rezervat, care trăieşte într-o casă la marginea oraşului Milano, cu soţia şi cu copiii. Vorbeşte puţin, deşi cunoaşte patru limbi: italiană, engleză, română şi franceză (şi l-a ajutat pe titularul Maignan mult).
Gazzetta dello Sport, cel mai important cotidian din Italia, i-a dedicat portarului român un articol.
"Fiorentina şi AC Milan au un singur lucru în comun: Tăcutul. Tătăruşanu a sosit la ambele echipe pe lumina stinsă. 'Cine este? De unde a venit?'. În special la Fiorentina, unde a ajuns în 2014 pentru a fi rezerva lui Artur Boruc şi a devenit titular în primul sezon, cu Paulo Sousa antrenor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aşa este 'Tătă', rezervat şi tăcut. Este atent la nutriţie, la odihnă şi la corpul lui. Până la urmă, are 35 de ani. În timpul liber îi place să facă pâine şi croissante.
Trăieşte departe de oraş şi dedică aproape 24 de ore pe zi familiei. Când nu e acasă, merge la Milanello, unde îl înlocuieşte pe accidentatul Maignan, indisponibil din cauza unei probleme la încheietura mâinii. Acum oferă siguranţă. Tătăruşanu s-a îndrăgostit de Italia după o sticlă de Chianti (n.r. un sortiment de vin roşu) în timp ce se plimba pe Ponte Vecchio. A ajuns în Fiorentina la 28 de ani din postura de campion al României.
L-au numit "Spiderman", în onoarea lui Lev Yashin (n.r. considerat cel mai bun portar din toate timpurile). Anul trecut a venit în Milan cu maşina, singur, în tăcere. Şi de când a venit de la Fiorentina se descurcă bine", au scris cei de la Gazzetta.
Ciprian Tătăruşanu a devenit, duminică, primul portar al echipei AC Milan care a apărat un penalty în derby-urile cu Inter Milano, în ultimii 40 de ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Perfomanţa precedentă i-a aparţinut lui Ottorino Piotti, care a parat lovitura de la 11 metri executată de Evaristo Beccalossi, în sezonul 1981/1982.
- Citește și
- EXCLUSIV | Strategia surprinzătoare pusă la cale de FRF: "Hagi a încasat-o". Ce urmărit Răzvan Burleanu când l-a ofertat pe "Rege"
- Ianis Stoica este dorit de un club uriaş! ”Vor să vină în România să discute cu Gigi Becali”
- Reacţia lui Gigi Becali despre presupusul interes al lui Arsenal pentru Ianis Stoica: "Toţi mi-au zis de el. MM, antrenorii, chiar şi Edi"
- Gareth Southgate şi-a prelungit contractul cu naţionala Angliei. Pe ce perioadă se întinde noua înţelegere
Afla mai multe despre: ac milan, ciprian tatarusanu, serie a