Genoa a confirmat încă o dată că este un adversar cu adevărat redutabil în faţa propriilor suporteri. Liguricii au câştigat meciul cu Lecce din etapa a 29-a din Serie A, cu 2-1.
Pe o vreme ploioasă, dar în faţa a peste 31.000 de suporteri, Genoa a deschis scorul în minutul 16 prin Fabio Miretti, tânărul jucător împrumutat de la Juventus până la finele acestui sezon, care l-a executat pe Falcone cu o execuţie spectaculoasă.
Acelaşi Miretti a dublat avantajul ”grifonului” la ultima fază a primei reprize, cu o nouă acţiune superbă şi a ajuns la trei reuşite stagionale. Lecce a redus din diferenţă în repriza a doua prin muntenegreanul Nikola Krstovic, care a transformat o lovitură de la 11 metri, însă salentinii nu au obţinut niciun punct din partida de pe Marassi.
Genoa este pe locul 12, cu 35 de puncte, 13 mai multe decât Empoli, ocupanta primului loc retrogradabil. Lecce este pe 16, cu 25 de puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru ”grifon” a fost prima victorie după o serie de trei jocuri consecutive fără succes. Pe Marassi, Genoa nu a mai pierdut de la 21 decembrie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.