Genoa, echipa deţinută de Dan Şucu, a suferit o înfrângere vineri seară în deplasare, pierzând cu 1-3 în faţa celor de la AS Roma, într-un meci din etapa a 21-a a Serie A.
Primul moment important al partidei a venit în minutul 9, când Paulo Dybala a ratat o mare ocazie pentru AS Roma, iar în minutul 25, Artem Dovbyk a deschis scorul pentru Genoa.
Oaspeţii au egalat prin Patrizio Masini în minutul 33, aceasta fiind prima sa reuşită în Serie A. Gazdele au revenit în avantaj în minutul 60, datorită lui Stephan El Shaarawy, iar în minutul 73, un autogol al lui Nicola Leali a stabilit scorul final, 3-1 pentru AS Roma.
Astfel, antrenorul veteran Claudio Ranieri (73 de ani) a obţinut o victorie în faţa mai tânărului său coleg de pe bancă, Patrick Vieira (48 de ani). În clasament, AS Roma are 27 de puncte şi se află pe locul 9, în timp ce Genoa este pe locul 11, cu 23 de puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.