Liverpool a câştigat titlul mult aşteptat în Premier League şi în acest moment sunt la 23 de puncte în faţa lui Manchester City, dar cu toate acestea Pep Guardiola a avut puterea de a îşi felicita rivalii.
Guardiola, care a câştigat două titluri consecutive în Premier League cu Manchester City, a recunoscut supremaţia celor de la Liverpool şi a avut numai cuvinte de laudă la adresa rivalilor din Anglia.
"Felicitări lui Liverpool pentru acest titlu şi pentru acest sezon. Nu am mai fost consistenţi. Ei au avut o încredere mare după ce au câştigat Liga Campionilor. Ei au jucat fiecare meci ca şi cum a fost ultimul", a spus Pep Guardiola, citat de BT Sports.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Liverpool e noua campioană a Angliei. "Cormoranii" au făcut legea în Premier League şi au cucerit titlul aşteptat de 30 de ani
Cu şapte etape rămase de disputat până la finalul sezonului din Premier League, Liverpool a cucerit titlul aşteptat de 30 de ani.
Liverpool este noua campioană a Angliei. După o aşteptare de 30 de ani, "cormoranii" au avut parte de un sezon perfect şi au reuşit să câştige titlul în Premier League, cu şapte etape înainte de finalul stagiunii. În etapa intermediară din această săptămână, echipa pregătită de Jurgen Klopp s-a distrat pe propriul teren cu Crystal Palace şi s-a impus cu 4-0.
În schimb, Manchester City a cedat în deplasarea de la Chelsea, scor 1-2, astfel că Liverpool a rămas cu un avans de 23 de puncte în fruntea clasamentului, cu şapte etape rămase de disputat în Premier League.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: manchester city, liverpool, premier league