Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Germania - Scoţia 5-1. Debut fabulos la EURO 2024 pentru Mannschaftul lui Julian Nagelsmann

Germania - Scoţia 5-1. Debut fabulos la EURO 2024 pentru Mannschaftul lui Julian Nagelsmann

EURO

Comentarii

Germania a demolat-o pe Scoţia în meciul de debut la EURO 2024, scor 5-1.

Germania - Scoţia 5-1 (Wirtz 10, Musiala 18, Havertz 45+1, Fullkrug 68/ Rudiger )

Echipele de start:

  • Germania: Neuer - Kimmich, Rudiger, Tah, Mittelstadt.- Andrich, Kroos, Gundogan - Musiala, Wirtz, Havertz
  • Rezerve: Baumann, Ter Stegen, Raum, Gross, Fullkrug, Fuhrich, Muller, Beier, Schlotterbeck, Anton, Sane, Henrichs, Koch, Can, Undav
  • Scoţia: Gunn - Ralston, Hendry, Porteous, Tierney - Robertson, Christie, McGregor - McTominay, McGinn, Adams
  • Rezerve: Kelly, Clark, Hanley, Shankland, Gilmour, Cooper, Armstrong, Morgan, Conway, Jack, McCrorie, McLean, Taylor, Forrest, McKenna

Min 90+4. Meciul s-a terminat, scor 5-1.

Min 90+3. GOOOOOOOOL GERMANIA! Emre Can îl învinge pe Gunn cu un şut superb.

Min 87. Rudiger îşi trimite mingea în propria poartă! Scoţia a redus din diferenţă. Germania - Scoţia 4-1.

Min 68. GOOOOOOOOL GERMANIA! Fullkrug îl execută pe Gunn cu un şut superb.

Min 56. Ocazie pentru Germania! Musiala centrează excelent, dar Wirtz reia peste poartă.

Min 49. Ocazie pentru Germania! Antonio Rudiger şutează de la distanţă, dar Gunn respinge în corner.

Min 46. A început repriza a doua.

Min 45+3. Prima repriză s-a terminat, scor 3-0.

Min 45. GOOOOOOOOOOOOOOOOOOL GERMANIA! Kai Havertz transformă fără emoţii.

Min 44. Penalty pentru Germania! Turpin arată punctul cu var, după intervenţia lui Porteus asupra lui Havertz. Scoţianul este eliminat, după consultarea arbitrajului VAR.

Min 18. GOOOOOOOOOOOOL GERMANIA! Jamal Musiala dublează avantajul nemţilor, servit excelent de Kai Havertz.

Min 10. GOOOOOOOOOOOOOL GERMANIA! Florian Wirtz marchează primul gol de la EURO 2024. Starul lui Bayer Leverkusen şutează nestinghenit de la 20 de metri, Gunn respinge în bară, dar balonul se scurge în poartă.

Min 2. Ocazie uriaşă pentru Germania! Florian Wirtz a fost servit excelent, dar l-a luat la ţintă pe Gunn. Se ridică fanionul de la margine. A fost offside.

Min 1. A început meciul!


Germania - Scoţia este meciul de deschidere al Campionatului European organizat de nemţi. EURO 2024 ia startul astăzi, 14 iunie, iar arena care va fi gazda show-ului anului în fotbalul european este ”Allianz Arena” din Munchen.

Marea finală va avea loc stadionul Olimpic din Berlin, o lună mai târziu, în timp ce semifinalele vor avea loc la Munchen, respectiv la Dortmund.

Referitor la primul meci al acestui European, Germania este considerată mare favorită. Joacă acasă, are un lot mult mai valoros faţă de adversara ei britanică, dar şi o revanşă de luat după eşecurile suferite la precedentele turnee finale.

De partea cealaltă, Scoţia are şi ea argumentele ei. Este naţionala care a lăsat-o acasă pe Norvegia, astfel că Erling Haaland va vedea turneul final din faţa televizorului. Iar acum speră să facă încă o surpriză.

Germania şi Scoţia fac parte din Grupa A, alături de Ungaria şi Elveţia, prima fiind vecina României, iar cea din urmă, fosta adversară a ”tricolorilor” în preliminarii.

În istoricul duelurilor directe, cele două s-au înfruntat de 17 ori. Germania a câştigat de opt ori, Scoţia, de patru ori, iar cinci partide s-au încheiat la egalitate.

Ultimul meci dintre nemţi şi scoţieni a avut loc în 2015, în preliminariile EURO 2026, nemţii câştigând cu 3-2, prin ”dubla” lui Muller şi golul lui Gundogan. Cei doi fac parte şi din lotul actual.

Lotul Germaniei pentru EURO 2024 (selecţioner Julian Nagelsmann):

  • Portari: Oliver Baumann (TSG Hoffenheim), Manuel Neuer (Bayern Munchen), Alexander Nubel (VfB Stuttgart), Marc-Andre ter Stegen (FC Barcelona)
  • Fundaşi: Waldemar Anton (VfB Stuttgart), Benjamin Henrichs (RB Leipzig), Joshua Kimmich (Bayern Munchen), Robin Koch (Eintracht Frankfurt), Maximilian Mittelstaedt (VfB Stuttgart), David Raum (RB Leipzig), Antonio Rudiger (Real Madrid), Nico Schlotterbeck (Borussia Dortmund), Jonathan Tah (Bayer Leverkusen)
  • Mijlocaşi: Robert Andrich (Bayer Leverkusen), Chris Fuhrich (VfB Stuttgart), Pascal Gross (Brighton), Ilkay Gundogan (FC Barcelona), Toni Kroos (Real Madrid), Jamal Musiala (Bayern Munchen), Aleksandar Pavlovic (Bayern Munchen), Leroy Sane (Bayern Munchen), Florian Wirtz (Bayer Leverkusen)
  • Atacanţi: Maximilian Beier (TSG Hoffenheim), Niclas Fullkrug (Borussia Dortmund), Kai Havertz (Arsenal), Thomas Muller (Bayern Munchen), Deniz Undav (VfB Stuttgart)

Lotul Scoţiei pentru EURO 2024 (selecţioner) Steve Clark:

  • Portari: Zander Clark (Heart of Midlothian FC), Angus Gunn (Norwich City), Liam Kelly (Motherwell FC)
  • Fundaşi: Liam Cooper (Leeds United), Grant Hanley (Norwich City), Jack Hendry (Al-Ettifaq FC), Ross McCrorie (Bristol City), Scott McKenna (FC Copenhaga), Ryan Porteous (FC Watford), Anthony Ralston (Celtic Football Club), Andrew Robertson (Liverpool), Greg Taylor (Celtic Football Club), Kieran Tierney (Real Sociedad)
  • Mijlocaşi: Stuart Armstrong (Southampton FC), Ryan Christie (Bournemouth), Billy Gilmour (Brighton), Ryan Jack (Rangers FC), John McGinn (Aston Villa), Callum McGregor (Celtic FC), Kenny McLean (Norwich City), Scott McTominay (Manchester United)
  • Atacanţi: Ché Adams (Southampton), Tommy Conway (Bristol City), Lewis Morgan (New York Red Bulls), James Forrest (Celtic Football Club), Lawrence Shankland (Heart of Midlothian FC)

La Campionatul European din Germania participă şi România, care face parte din Grupa E, acolo unde au mai fost repartizate Belgia, Ucraina şi Slovacia. La precedentul European, în Franţa 2016, tricolorii nu au reuşit să treacă de grupe.

Componenţa celor şase grupe de la EURO 2024:

  • Grupa A: Germania, Scoţia, Ungaria, Elveţia
  • Grupa B: Spania, Croaţia, Italia, Albania
  • Grupa C: Slovenia, Danemarca, Serbia, Anglia
  • Grupa D: Olanda, Austria, Franţa, Polonia
  • Grupa E: Belgia, Slovacia, România, Ucraina
  • Grupa F: Turcia, Portugalia, Cehia, Georgia

Afla mai multe despre: euro 2024germania scotiagermaniascotiaromania 

viewscnt
Articole similare