Nici vorbă de ceartă între Lucian Sânmărtean şi Victor Piţurcă. Fostul jucător al Stelei recunoaşte că a fost la un moment dat afectat de neconvocările la echipa naţională, dar spune că totul s-a întâmplat cu un scop
Patru ani de zile a privind cu jind către echipa naţională, dar Victor Piţurcă nu l-a chemat. Apoi, Sânmărtean a ajuns să lucreze cu fostul selecţioner, dar în străinătate. Acolo relaţia celor doi a devenit una de prietenie
"Nu regret nimic chiar dacă lumea a insistat să transforme relaţia cu Piţurcă în cei patru ani când n-am fost selecţionat. Viaţa m-a dus să lucrez cu Piţurcă şi fiecare dintre noi să vedem posibilităţile celuilalt şi am ajuns să fim prieteni ţinând cont de relaţia rece care a durat. Nu pot să nu-i mulţumesc că mi-a oferit posibilitatea să lucrez cu dânsul şi să câştig bani, dar am devenit prieteni şi e cel mai important. Mă simţeam neîndreptăţit, dânsul avea motive să se simtă îndreptăţit, până n-am ajuns să ne cunoaştem cu bune, cu rele. Dacă ajungeam să lucrăm mai devreme împreună poate aveam şi mai multe selecţii", a declarat Lucian Sânmărtean pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: lucian sanmartean, victor piturca, echipa nationala, convocare, prietenie, strainatate