România a remizat cu scorul de 2-2, pe Stadionul Steaua, împotriva echipei naţionale a Bulgariei, într-o partidă de pregătire, premergătoare turneului EURO 2024.
România a obţinut doar o remiză din duelul de pregătire împotriva Bulgariei, un rezultat sub aştepările suporterilor "tricolorilor", cât şi a jucătorilor convocaţi la lotul echipei naţionale.
După alte două partide sub aşteptări disputate în prima parte a acestui an, împotriva selecţionatelor din Irlanda de Nord şi Columbia, România îşi continuă seria fără victorie în meciurile amicale, după o campanie de invincibilitate, în cadrul preliminariilor pentru EURO 2024.
Acum ai nelimitat minute şi SMS, de la 3€/lună, abonament la portare. Oferta, la Orange
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Man, susţinut de Edi Iordănescu după ratarea penalty-ului
Dennis Man (25 de ani) a ratat o lovitură de la 11 metri în repriza a doua. MM Stoica a urmărit faza şi a ţinut să evidenţeze atitudinea lui Edi Iordănescu faţă de Man: ”Foarte frumos gest”.
”Ştiu doar atât că a făcut un gest foarte frumos faţă de Man. Probabil că voia să îl schimbe atunci când l-a schimbat pe Mihăilă, am feeling-ul ăsta, dar pe baza faptului că a ratat penalty-ul Edi s-a gândit să îl mai lase, poate marchează, pasează decisiv, ca să îşi repare greşeala. Pentru că e o greseală mare să ratezi...”, a declarat MM Stoica la Orange Sport.
Acum ai 50% pentru 24 luni reducere la abonamente la trecerea de pe PrePay. Oferta, la Orange
Ce a declarat Man după ce a ratat de la 11m:
"S-a simţit bine, am încercat să dăm totul, să câştigăm, nu am reuşit, din păcate, dar cred că acest meci ne-a prins bine. Cu siguranţă, vom pregăti şi mai bine următorul joc. Iniţial, am aşteptat portarul, dar s-a aruncat prea târziu. Am ratat, îmi pare rău, dar e important să o luăm de la capăt. Mâine e o nouă zi şi din nou la muncă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Iniţial, trebuia să execute Răzvan, m-a lăsat pe mine, ce pot să spun, îmi pare rău, data viitoare va executa el, cu siguranţă. Nu simt presiune, fac aceleaşi lucruri zi de zi, este vorba doar de muncă şi de concentrare pe ce am de făcut.
Lucrurile stau foarte bine, suntem foarte uniţi, suntem nerăbdători să ajungem în Germania, va fi o perioadă frumoasă. Oricine îşi doreşte să ajungă la un European, vom avea doar de câştigat. Voi încerca să ajut echipa, să dau tot ce pot.", a spus Dennis Man.
Afla mai multe despre: nationala româniei, dennis man, edi iordănescu, mm stoica