Selecţionerul Gheorghe Hagi a vorbit, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, despre ultimele două partide ale României din Liga Naţiunilor, dar şi despre decizia de a nu mai asista la fel de multe meciuri din Superliga. Tehnicianul a explicat că a ales să urmărească mai atent evoluţiile internaţionalilor români care joacă în străinătate.
De ce a renunţat Gheorghe Hagi la prezenţa constantă pe stadioanele din Superliga
Naţionala României va încheia parcursul din grupa Ligii Naţiunilor cu două confruntări programate în luna noiembrie. Tricolorii vor întâlni Polonia, sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Bucureşti, iar marţi, 17 noiembrie, de la aceeaşi oră, vor juca împotriva Bosniei-Herţegovina, pe Stadionul Bilino Polje din Zenica.
Selecţionerul a explicat că, după numeroasele meciuri urmărite din tribune în campionatul intern, a decis să acorde mai multă atenţie fotbaliştilor români care evoluează în afara ţării.
„Am mers în Liga 1 foarte mult, am preferat acum să stau să văd mai multe meciuri de acasă, să îi văd şi pe jucătorii din afară. Am mers la foarte multe meciuri din Liga 1. Am stat mai mult acasă şi asta a fost alegerea mea. Am vrut să mă conectez mai mult cu jucătorii de afară", a precizat el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În privinţa celor două confruntări, Gheorghe Hagi a subliniat nevoia de rezultate şi a vorbit despre dificultatea adversarilor, problemele de lot şi obiectivul de a construi o echipă competitivă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Două meciuri importante, ultima dată când am fost lucrurile nu au mers bine, am obţinut foarte puţin. Acum vrem să producem rezultate, avem două meciuri grele, cu echipe bune. Polonia e o echipă tehnică în regim de viteză, sperăm să jucăm foarte bine, va fi stadionul plin, sperăm să-i facem fericiţi pe suporteri.
Am gândit acest stagiu cu un lot, dar s-au întâmplat acele accidentări, am rămas cu 22 de jucători şi 3 portari. Avem o listă la care putem să recurgem dacă se întâmplă ceva, am recurs la Rareş Ilie după ce s-a întâmplat cu Nicuşor şi Mihăilă. Sper să fiu inspirat, obiectivul meu e să fac echipa să joace un fotbal bun. V-am cerut un singur lucru, puţin timp, nu cer foarte mult, dar uşor-uşor vreau să facem un grup care să câştige şi să facă suporterii fericiţi, să avem o echipă competitivă. În fotbalul modern trebuie să faci ambele faze. E important cum începi, dar mai important cum termini meciurile", a declarat Gică Hagi.
Clasament competiţie oferit de Superscore
Afla mai multe despre: gica hagi, gica hagi romania


.webp)




