Cu o zi înainte de disputarea ultimei etape din play-out-ul Ligii I, FC Viitorul a anunţat despărţirea de Cosmin Bîrnoi.
"FC Viitorul Constanţa şi mijlocaşul Cosmin Bîrnoi au ajuns la un acord pentru încetarea pe cale amiabilă a relaţiilor contractuale. În vârstă de 22 de ani, Bîrnoi a ajuns la formaţia noastră la începutul acestui an, dar nu a evoluat decât într-un singur meci" , se arată într-un comunicat pe site-ul oficial al clubului FC Viitorul.
Adus la FC Viitorul în iarna acestui an, liber de contract, după despărţirea de Poli Iaşi, Cosmin Bîrnoi este evaluat la 150 de mii de euro, pe site-ul de specialitate transfermarkt.com, iar în acest sezon are doar şapte meciuri jucate şi niciun gol marcat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mihai Dolinschi
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: hagi