You are here:

Ghinion teribil pentru Şumudică în Arabia Saudită. Cu un penalty ratat, Al Okhdood se întoarce fără puncte din deplasarea de la Buraidah

Ghinion teribil pentru Şumudică în Arabia Saudită. Cu un penalty ratat, Al Okhdood se întoarce fără puncte din deplasarea de la Buraidah

Fotbal internațional

Comentarii

Al Okhdood a cedat cu scorul de 0-1 pe terenul celor de la Al-Taawon, într-o partidă a etapei a 19-a din campionatul Arabiei Saudite.

Echipa antrenată de Marius Şumudică a avut parte de o primă repriză mai bună în deplasarea de la Buraidah, cu Al-Taawon. Cu 12 şuturi trimise spre poartă, oaspeţii au beneficiat de un penalty în minutul 20. Atacantul togolez, Narey, a irosit şansa echipei lui Şumudică de a trece în avantaj.

Şumudică, o nouă înfrângere la limită în Arabia Saudită

Cu echipele revenite de la vestiare, Al-Taawon a preluat iniţiativa în actul secund. Al Qahtani a înscris în minutul 58, iar gazdele şi-au pus amprenta asupra partidei. Mai bună din mai multe puncte de vedere în repriza secundă, Al-Taawon a reuşit să-şi menţină avantajul şi să obţină toate cele trei puncte.

Pentru Şumudică, înfrângerea cu Al-Taawon vine după un alt eşec la limită înregistrat în deplasare, cel de pe terenul campioanei Al-Ittihad. Şumudică a ajuns la patru etape consecutive fără victorie şi doar patru puncte obţinute de la instalarea sa pe banca formaţiei din Arabia Saudită.

Pe locul 17 după 18 meciuri disputate, Al Okhdood o găzduieşte pe Neom în următoarea etapă, ocupantă a locului 10.

Afla mai multe despre: marius sumudicaarabia sauditaal okhdood 

viewscnt
Articole similare