Singurul jucător român care a evoluat în NBA, Ghiţă Mureşan, a vorbit, pentru News.ro, despre situaţia pandemiei Covid-19, cum este percepută în SUA, dar şi în România, şi a subliniat importanţa izolării voluntare la domiciliu. ”Sportul lipseşte tuturor, însă NBA şi Jocuri Olimpice vor mai fi. Acum nu ele sunt importante, ci protecţia individuală şi urmarea recomandărilor autorităţilor şi medicilor. Doar împreună putem învinge pandemia, dar stând acasă”.
Ghiţă Mureşan se află împreună cu familia sa la domiciliu, izolat încă dinainte de a fi impuse măsuri mai restrictive şi în SUA, unde duminică seară bilanţul era de aproape 35.000 de cazuri şi 457 decese înregistrate.
Spune că nu este uşor, dar mai important ca orice este să fim conştienţi de importanţa izolării şi respectarea recomandărilor autorităţilor şi ale medicilor.
”Eu n-am ieşit din casă de mai bine de o săptămână. Suntem cu toţii acasă acum, George, băiatul cel mare a venit doar vineri, de la Georgetown University, iar acum, împreună cu fratele lui, Victor, sunt în faţa laptopurilor pentru cursurile online. Le este greu, pentru că George, de exemplu, a sperat să aibă partea de ceremonia de absolvire la Georgetown, iar Victor la colegiu, însă acum nu se ştie dacă vor mai avea loc. Asta e! Ce putem face? E mai importantă sănătatea şi conştiinţa că te protejezi, îţi protejezi familia şi pe toţi cei din jur. Mi-am găsit de făcut tot felul prin casă şi curte în fiecare zi. Mă joc cu câinele în curte. Dacă vrei să faci ceva, găseşti tot timpul!”, povesteşte Ghiţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Este bucuros că fiul cel mic, Victor, a fost şi el acceptat la Georgetown University, una din cele mai prestigioase din SUA, şi spune că mai sunt trei opţiuni, urmând să ia o decizie cu toţii.
Dincolo de atmosfera de familie şi planurile pozitive pentru viitor, Ghiţă Mureşan este cu gândul la situaţia pandemică din SUA, dar şi din România.
”Este foarte greu să stai acasă, recunosc, şi cred că în SUA se impuneau măsuri mai stricte din partea Guvernului, pentru că altfel totul e degeaba. Sper ca autorităţile să interzică şi ieşirile pe străzi. Pe de altă parte, noi trebuie să arătăm că putem învinge pandemia, prin respectarea regulilor şi a protecţiei. Vom trece cu bine şi peste această grea încercare, iar apoi vom fi mai puternici, doar că totul depinde de noi. Noi suntem singurii care putem decide, fiind extrem de responsabili. Cred că mentalităţile sunt la fel, oamenii gândesc la fel, indiferent din ce ţară sunt. De exemplu, am văzut familii cu copii prin parcuri, în mall etc. De ajuns este să iasă o familie, pentru că apoi şi celelalte îşi fac curaj şi, dintr-o dată, vezi sute de oameni la un loc”, consideră fostul jucător în NBA.
Cum e afectată SUA de suspendarea/anularea ligilor profesioniste? Cum e fără NBA, fără fotbal american?
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Oamenii îşi dau seama acum cât de important este sportul, de spectacolul său, de felul în care familii întregi erau împreună la meciuri sau măcar la TV. Noi, de exemplu. În week-end urmăream cu Victor meciurile de fotbal american, iar în timpul săptămânii pe cele din NBA şi de la nivelul colegiilor. Era un obicei tată-fiu, acum a venit şi George acasă, sigur că ne doream să facem asta toţi trei. Nu se mai poate. Toate s-au oprit, nu mai avem la ce să ne uităm. Dar am încredere că toate vor reveni la normal şi vom ieşi cu toţii mult mai puternici din experienţa nefericită prin care trecem la nivel mondial. Tinerii nu au trecut prin această privare de mişcare, ieşire, noi, prin părinţii noştri, am mai prins interdicţii. Bunicii au fost în războaie, în România pe vremea comunistă nu aveam curent, TV şi multe altele. Putem avea altă înţelegere şi răbdare. Sper şi cred că generaţia următoare va fi mult mai puternică trecând acum prin această experienţă pandemică. Vor fi mult mai ponderaţi cu toate şi vor avea tot timpul undeva în minte că se poate întâmpla ceva grav şi e nevoie să aibă resurse de toate felurile”, spune Big Ghiţă.
Cea mai mare competiţie a planetei, Jocurile Olimpice, ar putea să nu se mai organizeze, riscurile fiind prea mari din cauza răspândirii pandemiei. Ghiţă Mureşan este de părere că ”ar mai fi timp” pentru a nu se renunţa la ediţia din acest an, dar repetă obsesiv: ”Doar de noi depinde, dacă suntem precauţi!”.
”Dacă ştim să scăpăm de pandemie, să respectăm totul, mai este timp. Eu cred că ar putea în luna mai să se termine totul, să revenim la viaţă. Perioada grea prin care trecem ne învaţă şi altceva, adaptabilitatea, ceva ce nu am fost obligaţi până acum. Stăm acasă, dar avem cam totul la dispoziţie, inclusiv comunicarea online. Vorbesc de câteva zile cu oameni dragi, prieteni de peste tot pe video, ceea ce nu aveam timp înainte. Ne încurajăm, ne transmitem gânduri bune şi cred că putem cu toţii, oricât de ciudat sună, să mâncăm împreună, să bem un pahar cu vin şi online. Doar să fim împreună şi să ne sprijinim. Să dăm exemple de solidaritate, dar şi de respectare a măsurilor necesare. Uite, NBA, NFL şi Jocurile Olimpice vor mai fi, mult mai impresionante poate, dar acum contează să fim împreună altfel. E un mare test pentru noi. Gândul că prin nerespectarea măsurilor am putea îmbolnăvi pe alţii, cred că ne va urmări toată viaţa şi ne va mustra conştiinţa, chiar dacă acum nu realizăm cât de grav este!”.
Pandemia Covid-19 face ravagii în multe părţi din lume, mai ales în Europa, dar şi în SUA. Ghiţă Mureşan dă exemplu oameni din Washington care în week-end nu au ţinut cont de nimic şi au ieşit să admire cireşii înfloriţi, fără a se gândi la consecinţe. Insistă pe tema măsurilor restrictive care trebuie urmate.
”Sunt oameni care îşi pierd viaţa, iar dacă nu suntem atenţi vom pierde fiecare oameni dragi în viaţă. Dacă nu luăm autorităţile în serios şi nu urmăm măsurile, noi vom suferi. Trebuie să ne izolăm, în aceste zile nu mai există întâlniri cu prietenii, colegii, vecinii. E frumos să ieşim când suntem sănătoşi, dar când e acest pericol nu mai merge! Uite, mulţi oameni în Washington nu au ţinut cont de nimic pentru a vedea cireşii înfloriţi. Sunt şi aici, ca peste tot, oameni grijulii şi responsabili, dar şi oameni care nu par a realiza sau care nu ţin cont de pericole. Şi nu cred că ajunge să te speli doar pe mâini când vii acasă. Sunt multe necunoscute cu acest virus, poţi aduce pe haine. Acest virus nu este o simplă răceală sau o gripă de sezon. E un virus nou, de care trebuie să ne ferim cu toţii şi stăm în case măcar 20 de zile. Aşa, cred că ar fi o şansă să scăpăm şi să revenim la viaţa dinainte!”.
Fostul jucător în NBA urmăreşte situaţia răspândirii pandemiei şi a cazurilor grave din mai multe ţări, nu doar din SUA şi România. Spune că în toată această perioadă a fost şocat de situaţia tragică din Italia.
”M-am şocat ce se înâmplă acolo. Cât de repede s-au îmbolnăvit oamenii şi cum s-a ajuns la lipsa de control. Sper să nu se ajungă la fel în restul ţărilor şi spun din nou că doar de noi depinde să oprim răspândirea. Virusul, şi în SUA, distruge şi oameni tineri, în formă, astfel că riscurile sunt enorme”.
Împreună cu familia, Ghiţă face şi planuri de sprijin pentru asociaţii din România.
”Împreună cu comunitatea din jurul bisericii noastre ortodoxe sperăm să putem ajuta cât mai multă lume. Slujbele la biserică, aici, sunt doar pe Internet sau la TV, oamenii au înţeles, ascultă şi respectă măsurile. Îmi pare rău că trecem cu toţii prin această grea încercare şi sper să reuşim să o depăşim, împreună cu autorităţile şi medicii, dar şi prin puterea noastră. Acesta este mesajul meu şi pentru România: fiţi împreună, dar acasă! Îngrijiţi-vă, fiţi responsabili, ajutaţi cât puteţi pe cei din jur, dar fără a ieşi pe străzi decât atunci când este foarte necesar. Am încredere că vom trece peste această încercare şi ne vom bucura apoi de viaţă, de sport, de spectacole, de tot ce am iubit şi înainte”, a încheiat Ghiţă Mureşan.
Afla mai multe despre: ghita muresan