Expertul Orange Sport, Basarab Panduru, s-a uitat în lotului Farului Constanţa şi a susţinut că Gică Hagi nu are un jucător pe care-l să vândă cu sumele din trecut. Replica "Regelui" a venit.
Gică Hagi, replică pentru Basarab Panduru
"Mai are vreun tânăr în momentul ăsta pe care să vină cineva să dea un milion de euro? Radaslavescu probabil, dar nu acum, e mic, are 17-18 ani, are calitate, pare că poate să facă ceva. În rest, Pitu ne tot ameninţa.
Sali nici nu a apărut, nu că a dispărut. Prima dată trebuia să apară, nu să dispară. Te duci la naţională şi apoi vii la U19 şi nu eşti nimic, nici nu joci. Şi la U17 a fost rezervă? Şi la ăia e rezervă? Atunci e bine", declara expertul Orange Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Lovit într-un punct sensibil, creşterea tinerilor fotbalişti fiind principala preocupare la Farul Constanţa, Gică Hagi a reacţionat.
„Noi încă producem. Noi nu vorbim, noi producem. Noi scotem până la un anumit nivel şi trebuie să vindem. Trebuie să vindem! 100%. Şi piaţa ştie asta. O ştiu toţi. Când vinzi, te slăbeşti.
A venit şi pandemia. «Pandurelu», a venit pandemia, tată. Tu uiţi că a venit pandemia? Ce vrei să vândă Hagi de două, trei milioane? Ia treceţi şi voi la muncă şi vedeţi. Să se uite că am produs. A uitat de ei.
Ce face Sali? «Pandurelu», nu sunt eu de vină că nu-l bagă ăia? Cu mine a jucat. Te-ai uitat că a jucat? Cu mine a jucat în play-out. A jucat un copil de 16 ani. N-a dispărut, domnule Panduru. El a jucat la Farul. A fost pe teren.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Că nu-l bagă ceilalţi... Păi, mă duc să le fac echipa? Sunt eu de vină că a fost luat la lotul naţional şi nu-l mai bagă?
Să le fie ruşine celor care au făcut asta. Copilul are 16 ani şi îi e greu să înţeleagă că într-o zi a ajuns acolo şi după e rezervă la U17. Aşa ceva... Dar asta facem. Şi după spunem că are probleme?
Aşa că, «Pandurelu», eu am făcut. Valoarea e cât e piaţa. Nu eu fac valoarea. Ca sâ vâd ca înainte, trebuie să ies campion.
Eu am făcut o echipă de la zero şi am 34 de titluri la seniori şi juniori. Asta înseamnă muncă bine făcută. Ce club are 34 de trofee în 10 ani?”, a declarat Gică Hagi, sâmbătă.
Afla mai multe despre: gica hagi, basarab panduru, farul constanta