Gheorghe Hagi a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă că Farul nu poate face performanţă în Europa cu salarii foarte mici şi a precizat că având un buget de trei milioane de euro nu poţi avea pretenţii foarte mari.
Gică Hagi, despre bugetul pe care îl are Farul: „Nu putem fi în Europa cu salarii foarte mici!”
Hagi a declarat vineri, în conferinţa de presă premergătoarea meciului cu FC Hermannstadt, că Farul nu poate concura din punct de vedere financiar cu cele mai bune echipe din România.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“Noi producem jucători, noi am făcut performanţă. Jucătorii noştrii care au oferte, le discutăm şi încercăm să găsim soluţii. Clubul, în momentul de faţă, nu şi-a schimbat cu absolut nimic cum a fost în ultimii 14 ani, 10 ani, deci are aceeaşi identitate şi administrativ are aceleaşi lucruri. Practic, noi nu putem să concurăm cu echipele cele mai bune din România pentru că nu putem în momentul de faţă.
Când vom fi împreună cu toţii, când o să vină tot ce înseamnă regiunea şi oraşul să vină aşa cum trebuie la nivelul administrativ, foarte puternic, să fim puternici, atunci e clar că poţi aduce jucători mai scumpi, adică o să poţi să plăteşti mult mai mult. Ne dorim lucrul ăsta. E preconizat lucrul ăsta pe următorii cinci ani. Dar nu cred că putem risca sau să mergem în zone care ar fi dificile. Aşa că mergem pe o politică pe care am făcut-o în ultimii ani, care a fost fantastică dintr-un punct de vedere, acela că am cucerit titlul, am cucerit trofee şi la juniori şi la cei mari. Suntem echipa care a făcut foarte bine”, a declarat Hagi.
El a menţionat că nu poţi fi cel mai bun în Europa cu bugetul pe care îl are Farul.
“Nu suntem în Europa, nu am ajuns în Europa, nu putem să fim în Europa la nivel foarte mare, cu salarii foarte mici. N-ai cum, nu poţi cu bugetul pe care îl avem acum, care e 50% din toate cheltuielile din club şi care nu depăşeşte 3 milioane. Nu poţi să ai pretenţii foarte mari să te duci să fii cel mai bun în Europa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Când o să fim mai competitivi şi o să vină tot ce trebuie să vină la Farul şi o să fie ca lumea, o echipă puternică a unei zone din ţară sau dacă în România lucrurile se vor regla ca lumea, în sensul de a susţine sportul la nivelul cel mai mare. A susţine sportul înseamnă bani, a investi, a face o politică şi o viziune
pe termen mediu şi lung de a deveni foarte buni, foarte competitiv”, a mai transmis antrenorul Farului.
“Primul lucru conducerea conducerii înseamnă bani. Trebuie să aducă bani foarte mulţi. Când ai bani foarte mulţi, poţi să-ţi pui orice target îţi doreşti. La câţi bani ai, îţi propui un lucru. Farul, la banii pe care îi are, are buget să rămână în prima ligă. Punct. Echipe din Divizia B poate plătesc mai mult ca noi.
Cu toate că şi noi plătim acum foarte bine, dar nu cât trebuie. Am încercat să facem o politică foarte bună, care s-a dovedit că a fost fantastică pentru că am ieşit cei mai buni din România. Dar cu 3 milioane eu nu cred că poţi să te duci să aspiri să fii cel mai bun din România.
E dur dacă zic asta, dar e bine să zic la început ca să se ştie lucrurile. Noi încă credem şi muncim foarte mult şi foarte bine, avem un lot foarte bun, competitiv. Mulţi dintre jucători rămân cu noi, inclusiv Mazilu, o chestiune foarte bună că rămâne cu noi şi ne va ajuta foarte mult. Dar pe termen mediu scurt la Constanţa, trebuie să se vadă acea echipă a tuturor, un singur brand, ar trebui să se vadă mult mai bine în plan administrativ”, a mai afirmat Hagi.
Gică Hagi caută în continuare oameni potenţi financiar la Farul
El a reamintit că doreşte să doreşte să devină acţionar minoritar la Farul şi este important ca acest club să fie susţinut.
“Acest club să fie susţinut, nu subsemnatul, că eu nu am nevoie. Nu e echipa mea, e echipa voastră, echipa oraşului, echipa Dobrogei, nu e echipa lui Hagi. Hagi e acţionar. Atât. Deocamdată sunt majoritar şi vreau să rămân minoritar. Atât. Lucrurile sunt foarte clare, le zic de trei ani. Încercăm ca şi club, cu conducerea cu tot, să găsim soluţii, să fim competitivi.
Toată lumea merită felicitări. Am făcut ceva fantastic, am depăşit cele cinci echipe care ca şi organizare buget din prima zi sau şi când dorm noaptea, ştiu că au buget de două ori mai mari ca noi. Dacă vrem un jucător, dacă aud că îl vreau eu, mi-l iau ceilalţi. Imediat se duce la ceilalţi, că au mai mulţi bani. De aceea am semnat jucători care noi credem că au un potenţial foarte bun, dar nu i-am luat de la primele trei echipe, de la locul şapte, de la locul opt. Am luat de unde puteam şi de unde am crezut eu că putem să facem o echipă bună. Aşa cum am făcut şi anul trecut”, a explicat Hagi.