You are here:

Gică Hagi nu s-a mai abţinut după eşecul cu Sepsi! "Regele" a pus tunurile pe arbitraj: "Dacă ăla e penalty..."

Gică Hagi nu s-a mai abţinut după eşecul cu Sepsi! "Regele" a pus tunurile pe arbitraj: "Dacă ăla e penalty..."

Farul Constanța

Comentarii

Echipa Sepsi OSK a învins joi, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Farul Constanţa, în etapa a 25-a din Superligă. La finalul jocului, Gică Hagi a contestat penalty-ul din care Spesi a înscris, mai mult, "Regele" susţine că formaţia lui a avut o lovitură de la 11 metri.

Gazdele au primit un penalti în minutul 16, când El Sawy a fost faultat în careu, şi Haruţ a transformat cu siguranţă, deschizând scorul. Miza meciului şi-a pus amprenta pe jocul ambelor echipe. 

Fazele de poartă au apărut greu, Oberlin şutând peste, în minutul 50, iar Radaslavescu a trimis în bară, cinci minute mai târziu. S-a terminat 1-0 pentru Sepsi, care are 37 de puncte şi se află pe locul 7, la un punct de Rapid, ultima echipă care ocupă un loc de play-off, 6. Farul rămâne în ultima parte a clasamentului, pe 12, cu 28 de puncte.

Gică Hagi a răbufnit la adresa arbitrajului! Regele acuză faza penalty-ului din care Sepsi a înscris

„Am luat galben (n.r. - după câteva clipe de tăcere). Am luat galben, ce să zic? La noi, penalty, care mă face să râd. Ce să zic? Noi am avut penalty, cum am avut la Constanţa, aşa cum au avut ei cu Aioani, aici, când portatul nu dă în minge şi se duce...

Nici nu ştiu ce să zic... Ştiu că e fotbal, dar sunt lucruri care mă depăşesc. Iau şi cartonaş pentru că întreb nişte lucruri. Asta e...

Ce să-mi explice? Nu trebuie mie să-mi explice. Ideea este că modul de intrepretare e diferit de la meci la meci. Nu mai înţelegem nimic. Contează şi partea noastră, ce trebuia să facem.

Dacă ăla e penalty, al lor? Îţi vine.... Ce contact e ăla de penalty? Apoi, penalty clar la noi, portarul nu atinge mingea, se duce în jucătorul nostru, e fault clar. Oamenii iau decizii. Pentru unii e o interpretare, pentru alţii e alta. Apoi, mii de scuze...

Jucătorul a pus piciorul în pământ, nu i-a făcut nimic, nu l-a atins, cum să dai penalty? Iar la noi, a fost clar şi nu s-a dat. La Constanţa, aceeaşi fază, s-a dat penalty la Rivaldinho, probabil în compensaţie. Sunt lucruri care mă depăşesc. Da, era un joc important, dar cred că da (n.r. - nu mai are Farul şanse la play-off). Trebuie să strângem rândurile”, a declarat Hagi, la flash-interviu.

Afla mai multe despre: gică hagifarul constantasepsiarbitraj 

viewscnt
Articole similare