România a pierdut cu Suedia, 0-2, iar Gică Popescu este de acord cu cei care contestă prima reprezentativă. Unul dintre cei mai importanţi jucători din Generaţia de Aur a recunoscut inferioritatea "tricolorilor".
"Din păcate, nu a fost aşa cum ne aşteptam. Am creat foarte puţin fotbal, cred că ocazii de gol, poate două jumătăţi de ocazie. E greu să baţi o echipă a Suediei care, trebuie să recunoaştem, în seara aceasta ne-a fost net superioară. Au avut mai tot timpul mingea, ne-au creat probleme, lucru pe care noi nu l-am reuşit", a declarat Gică Popescu la plecarea de la Arena Naţională.
Totuşi, la fel ca jucătorii de la echipa naţională, preşedintele de la Viitorul Constanţa sper ca România să reuşească să ajungă la Campionatul European plin play-off-ul Ligii Naţiunilor, căci altfel ar fi trist un EURO la Bucureşti fără reprezentativa României: "Trebuie să sperăm, am văzut şi eu acum că avem şansa celor două baraje. Să sperăm că în urma celor două meciuri disputate în baraj, vom fi la turneul final".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gica popescu, romania