Gicu Grozav (31 de ani) s-a întors în Liga I şi a semnat cu Petrolul Ploieşti.
Gicu Grozav s-a întors în Liga 1! Cu ce echipă de tradiţie a semnat
Gicu Grozav a fost atras de proiectul echipei Petrolul Ploieşti şi a decis să revină în Liga I.
Echipa nou-promovat a anunţat transferul fotbalistului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Arc peste timp! După fix zece ani, Gicu Grozav e gata să îmbrace, din nou, tricoul Petrolului. Mâine (n.r. - azi), jucătorul este aşteptat să ajungă la Ploieşti şi, de la ora 20.00, să efectueze, pe «Ilie Oană», un prim antrenament sub comanda lui Nicolae Constantin”, a transmis Petrolul pe pagina de Facebook a clubului.
- 300.000 de euro este cota lui Grozav, potrivit site-ului de specialite Transfermarkt.com
Grozav a mai jucat la Petrolul în anul 2012, când a reuşit să marcheze 10 goluri în 33 de meciuri. Gicu vine după un sezon cu 26 de meciuri jucate, şapte goluri marcate şi un assist la MTK Budapesta.
După 3 ani în Ungaria, unde a jucat pentru Kisvarda, Diosgyor şi MTK Budapesta, Grozav s-a întors în Liga I.
Petrolul, prima promovată din Liga 2, a fost şi prima la startul pregătirilor! Fanii i-au încurajat pe "lupii galbeni" la reunirea care a avut loc pe ” Stadionul Ilie Oană”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Echipa din Ploieşti, nou-promovată în eşalonul de elită, a anunţat că a semnat contracte de jucători profesionişti cu juniorii Juan Pătraşcu şi Sebastian Guiu. De asemenea, l-au adus pe Florin Borţa, fundaş dreapta.
Salvarea de la retrogradare este obiectivul principal al echipei din cauza faptului că încă nu găsit încă resurse financiare pentru un sezon liniştit la revenirea în Liga 1.
Ce a spus Nae Constantin:
Nae Constantin, antrenorul echipei Petrolul, a declarat, la reunirea lotului, că speră ca şefii să îi mai aducă jucători cu care să atace Liga I.
”Aştept să mă întâlnesc cu băieţii mei. Din momentul ăsta cred că avem numai de câştigat. Probabil duminica viitoare o să facem un amical între noi. A venit Borţa, aşteptăm în continuare 4-5 jucători care să ne ajute.
Nu îmi doresc să depăşim 23 de jucători. Îmi doresc un portar, fundaş central, un mijlocaş central şi un atacant. La problemele pe care le avem în momentul ăsta, să reuşim să rămânem în Liga 1, ăsta e obiectivul”, a declarat Nae Constantin, la reunirea lotului.
Afla mai multe despre: gica grozav, petrolul ploiesti