FCSB a pierdut joi seara, în deplasare, scor 1-4, în faţa formaţiei letone FK Auda, în manşa secundă din turul al doilea preliminar al Conference League şi părăseşte cupele europene.
Gigi Becali l-a "distrus" pe Târnovanu după eşecul ruşinos cu Auda
"Concluzia mea este că, la fotbal, fotbalul e joc bărbătesc. Nu numai valoarea contează. Fotbalul e joc bărbătesc şi, dacă nu ai decât un singur fotbalist bărbat în teren, adică Pădurariu, nu ai cum să câştigi. Dacă ai şi un portar (n.r. Târnovanu) care este împotriva ta şi joacă pentru echipa adversă, nu ai cum să câştigi.
De aia sunt supărat acum, nu mai fac niciodată în viaţa mea aşa ceva. Că să-i dăm încredere, bine mă, să-i dăm încredere. Să faci asemenea gafe? Să dai mingea la adversar să-ţi dea gol? Nu văd. Ce e asta? Înseamnă că nu îi mai e mintea la fotbal, că face ceva, nu ştiu ce face, habar n-am. E ceva. Dacă vă interesaţi de el, e ceva. Un om nu poate să aibă mintea întreagă să facă aşa ceva. Tot el se închină, îşi ia nişte goluri... Şi Creţu, dar Creţu nu s-a dus de ce? Era mingea lui. Una peste alta, oricum nu aveai cum să câştigi, chiar dacă dădeam gol, că le dădea Târnovanu nişte cadouri, iar.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mi-a zis MM: «Gigi, hai să-l lăsăm». Bine, lăsaţi-l, dar acum impun. Nu-l mai vedem (n.r. Târnovanu nu va mai apăra). Mai aveam un gol de dat pe care îl puteam marca, iar el (n.r. Târnovanu) dă pasă la adversar. Nu poate să plătească toată echipa, plăteşte cel care a distrus o echipă. Cel care este esenţial. El a marcat trei goluri împotriva noastră, nu? El a marcat trei goluri împotriva noastră.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
N-am spus? Ce se întâmplă? Când ai un singur fotbalist bărbat, Pădurariu, ce să se întâmple? Nu am avut. Tavi Popescu, care să vezi ce revenire, ce va face... Fotbal de sală. Bîrligea nu este un mare tehnician, vreun mare talent. El este fotbalist dacă îşi dă toată concentrarea, dacă se concentrează. A jucat aşa... în zeflemea, aşa. Tănase... plimbare pe teren, ţinea mingea la el, o împingea aşa, în zeflemea. Jucători în care îmi puneam bază, George Popescu, Bîrligea şi Tănase. Ia mingea, că eşti mijlocaş”, a tunat Gigi Becali la Prima Sport 1.
Auda - FCSB 4-1 (7-3 la general)
Bucureştenii au marcat în minutul 4 la Riga, prin Bîrligea, dar golul a fost anulat din cauza unei poziţii de ofsaid. Gazdele au replicat prin şutul lui Daskevics, un minut mai târziu, pentru ca oaspeţii să treacă pe lângă gol în minutul 19, când Boutoutaou a trimis în faţa porţii, pentru Octavian Popescu, dar portarul Purins a prins mingea. După patru minute, Bîrligea a scăpat singur cu Purins, dar scăriţa încercată de el s-a lovit de portar. Purins a apărat şi şutul lui Boutoutaou, din minutul 41, pentru ca letonii să deschidă scorul în al doilea minut al prelungirilor, prin Diedhiou şi să intre cu avantaj minim la pauză.
În partea secundă Bîrligea a trimis peste poartă, în minutul 48, imitat în minutul 57 de Boutoutaou, iar egalarea a venit în minutul 59, de la nou intratul Joao Paulo. Bîrligea a ratat din nou, în minutul 63, şi cam asta fost pentru bucureşteni. Auda a revenit la conducere prin Diedhiou, în minutul 68, iar Kone a înscris şi el în minutul 84. Gazdele au desăvârşit dezastrul pentru echipa lui Baciu prin lovitura liberă înscrisă în minutul 90+3 de Hrvoj şi FK Auda învinge pe FCSB cu 4-1, calificându-se în turul trei preliminar cu 7-3 scor general.
Ruşine istorică pentru FCSB, care este eliminată de o echipă necunoscută şi părăseşte cupele europene după turul al doilea preliminar al celei mai puţin cotate competiţii continentale.
Afla mai multe despre: fcsb, gigi becali, târnovanu, auda, conference league







