Gigi Becali, patronul FCSB, i-a criticat pe Vlad Chiricheş şi Mihai Popescu, după victoria obţinută de campioana României în Supercupa cu CFR Cluj, scor 2-1.
FCSB a câştigat Supercupa României, după o victorie dramatică obţinută în faţa CFR, scor 2-1. Politic a deschis scorul pentru campioni, în minutul 48, cu un şut magnific. Fica a egalat în minutul 65, însă Radunovic a dus fericirea în tabăra roş-albastră, cu o execuţie excepţională.
După partida de pe Stadionul Steaua, Gigi Becali le-a atras atenţia lui Vlad Chiricheş şi Mihai Popescu, pe care i-a avertizat pentru erorile comise în defensiva roş-albastră.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Patronul campioanei a dat de înţeles că fostul apărător de la Napoli nu va mai juca în cupele europene şi a explicat că Mihai Popescu a fost scos de pe teren drept pedeapsă pentru eroarea de la golul marcat de Alin Fică.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Vlad Chiricheş şi Mihai Popescu, puşi la zid de Gigi Becali. Erorile fundaşilor l-au exasperat pe patron
”Orice victorie este bucurie, dar emoţie nu a existat nici măcar o secundă. (n.r. despre greşelile lui Chiricheş) Te supără foarte tare. Dacă mai face aşa, va fi schimbat. Greşeşte, va fi schimbat în minutul 20, minutul 30.
A dat două pase la adversar, puteam să luăm două goluri. Noroc că nu a fost adversarul inspirat. Nu mai joc cu el în cupele europene. Uite ce înseamnă un jucător foarte bun, te ajută, dar ai teamă să joci cu el.
Dacă greşeşti decisiv, nu joci. O spun, pentru că el, probabil, o să audă. Dacă o faci public, îi este teamă mai mult.
Acum, probabil că va ţine cont. De aia a şi fost schimbat Popescu. A greşit. Iei gol din cauza ta, atunci eşti schimbat? Da, normal”, a spus Gigi Becali, la Prima Sport.