Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gigi Becali a rămas uimit după derby-ul din Bănie: ”Aseară mi-am dat seama că Mititelu chiar are echipă” + Remarca negativă la adresa lui Istvan Kovacs

Gigi Becali a rămas uimit după derby-ul din Bănie: ”Aseară mi-am dat seama că Mititelu chiar are echipă” + Remarca negativă la adresa lui Istvan Kovacs

Superliga

Comentarii

Chiar şi cu ajutorul VAR, arbitrajul a fost în centrul atenţiei la derby-ul disputat pe "Ion Oblemenco".

Gigi Becali a rămas uimit după derby-ul din Bănie: ”Aseară mi-am dat seama că Mititelu chiar are echipă” + Remarca negativă la adresa lui Istvan Kovacs

Patronul lui U Craiova 1948, Adrian Mititelu, se simte nedreptăţit după înfrângerea cu Universitatea Craiova. Afaceristul a dezvăluit ce informare ar fi primit centralul Istvan Kovacs din camera VAR, la al doilea penalty acordat echipei lui Laszlo Balint.

Istvan Kovacs a acordat, de asemenea, eronat o a doua lovitură de la 11 metri pentru Craiova lui Rotaru.

  • Brigada care a arbitrat derby-ul Olteniei: Istvan Kovacs - Vasile Marinescu, Ovidiu Artene – Radu Petrescu şi arbitrii VAR Cătălin Popa şi Radu Adrian Ghinguleac. 

Gigi Becali, patronul de la FCSB, a urmărit derby-ul din Oltenia şi şi-a spus părerea în legătură cu Istvan Kovacs. 

„Eu m-am mirat când l-am văzut după meci pe Mititelu că vorbeşte atât de calm şi de echilibrat. Nu înţelegeam ce oare se întâmplă cu el, dar apoi mi-am dat seama că omul nu a avut toate informaţiile. Însă, bă, tată, omul chiar are acum dreptate să facă scandal. Nu poţi să nu te duci să revezi faza aia. Vassaras trebuie să aibă o discuţie cu Kovacs şi să îl trezească.

Mândria te poate trage rău de tot în jos, iar noi am adus VAR-ul în România să corectăm unele greşeli. Dacă ţi s-a şi spus în cască, aşa cum spune Mititelu, atunci e strigător la cer ceea ce a putut să facă Kovacs. Din cauza mândriei tale, tu Kovacs, poţi să influenţezi într-un astfel de meci şi lupta la titlu, iar eu nu vreau să simt pe propria piele ce a simţit Mititelu în meciul ăsta.

Vă spun foarte sincer că am ţinut cu Mititelu, iar ceea ce am văzut eu în prima repriză nu am văzut niciodată ca o echipa a lui Rotaru să fie dominată în halul ăsta. Mititelu l-a dominat clar pe Rotaru în prima repriză, dar s-a făcut 2-0 tot pentru Rotaru. Voi aţi mai văzut vreodată aşa ceva? Meciul s-a jucat în prima repriză doar la poarta lui Lazar ăla, iar la cabine tot ei au intrat în avantaj.

Dacă se ducea să revadă faza, să fiţi sigur că anula decizia acordării acelui penalty. Însă, Kovacs e prea mândru de el şi nu vrea să accepte că greşeşte. Şi vreau să vă mai spun ceva: aseară mi-am dat seama că Mititelu ăsta chiar are o echipă bună. Iar dacă juca Bauza, nu ştiu pe unde Rotaru mai scotea cămaşa. Au avut noroc cu greşeala de arbitraj, dar şi cu faptul că nu a jucat Bauza. Craiova lui Mititelu ăsta a jucat bine cu CFR, a spulberat-o, iar noi nu am putut să îi batem la Bucureşti”, a spus Gigi Becali pentru Pro Sport.

U Craiova 1948 - Universitatea Craiova 1-2, cu momente tensionate şi controversate

Universitatea Craiova a învins-o duminică seara, scor 2-1, pe FCU 1948 Craiova, într-un meci din etapa a patra a Superligii. Toate golurile au fost înscrise din penalti, iar partida a fost oprită timp de zece minute, din cauza obiectelor aruncate din tribună de suporteri

Universitatea Craiova a deschis scorul în minutul 41, când van Durmen l-a faultat pe Markovic în careu şi Istvan Kovacs a dat penalti după consultarea VAR. A transformat Andrei Ivan.

În al doilea minut al prelungirilor primei reprize, Istvan Kovacs a mai acordat un penalti, la henţul lui Bahassa, şi Hanca a înscris. Totuşi, pe reluări nu se vede clar când mingea atinge mâna jucătorului echipei antrenate de Marius Croitoru. 

Afla mai multe despre: istvan kovacsgigi becaliderby craiova 

viewscnt
Articole similare