FCSB s-a calificat în turul III preliminar din Europa League, dar roş-albaştrii au fost la un pas de o umilinţă istorică. FCSB merge mai departe, în ciuda faptului că a pierdut cu 2-3 în faţa lui Alashkert.
La finalul partidei, Bogdan Andone şi-a dat demisia, anunţând că nu mai acceptă implicarea lui Becali. Antrenorul nu e singurul care va pleca de la FCSB, Becali fiind convins să renunţe la cel puţin încă doi jucători. Prestaţia din meciul cu Alashkert a fost hotărâtoare.
Mihai Bălaşa şi Alexandru Stan îşi pot lua adio de la FCSB. Becali le-a semnat sentinţa imediat după meciul cu Alashkert, unde cei doi jucători au avut o prestaţie de-a dreptul penibilă. Bălaşa a făcut un penalty şi a fost eliminat la jumătatea reprizei, în timp ce Stan a fost schimbat la pauză după o repriză în care a fost depăşit total de evenimente.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Ce fotbal poţi să joci cu Bălaşa? Nu se poate să faci ce a făcut el. De un an zic să luăm fundaşi centrali. Păi Bălaşa mi-a pierdut două campionate. Dar, hai să vă mai zic ceva, Alexandru Stan e şi el la fel de vinovat. Cred că de la el pleacă toate gafele din apărare în meciul ăsta. Îl las liber şi cu asta basta, ce să mai fac cu el?”, a tunat Becali, la Prox.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.