Gigi Becali a primit premiul "Omul Anului", iar apoi a urmat un discrus cu adevărat fabulos. Finaţatorul FCSB "s-a împăcat" cu toată lumea la Gala Fanatik.
Gigi Becali a făcut o retrospectivă a anului 2024 şi a dorit să încheie fără conflicte. Finanţatorul FCSB-ului a vorbit despre toţi oamenii pe care i-a mai criticat de-a lungul anului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"M-am gândit că o să fie toată lumea fotbalului. Am zis că o să am ocazia să-mi cer iertare faţă de oamenii aceştia, dl Burleanu, dl Şucu şi dl Kovacs. Îmi cer iertare dacă i-am supărat.
Chiar dacă i-am supărat, le-am apreciat meritele. Încerc să fiu mai bun, încerc să nu supăr pe nimeni în 2025, deşi e foarte greu. Am trufia asta care nu mă lasă în pace. Dacă nu sunt pe primul loc, mă supăr. Iar dacă ajung pe primul loc, încep să râd de cei care sunt.. pe locul opt, de exemplu (n.r. Rapid se află pe locul 8)
Dl Şucu e un om mai bun ca mine. Ca dovadă că de câte ori l-am supărat, nu mi-a răspuns niciodată", a declarat Gigi Becali la eveniment.
Gigi Becali, pus pe glume cu antrenorul revelaţiei din Superliga
În cadrul evenimentului de marţi seara, Gigi Becali a glumit cu Zeljko Kopic. După ce croatul a fost premiat, finanţatorul FCSB s-a uitat spre antrenor şi i-a transmis că în 2025 vrea să fie un antrenor mai bun decât el.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Încerc să fiu mai bun. Îl văd pe Kopic! La anul vreau să fiu antrenor mai bun ca el, vreau să iau eu premiul de antrenorul anului (n.r. zâmbete şi aplauze în sală)”, a declarat Gigi Becali imediat după ce a fost premiat.
Afla mai multe despre: gigi becali, dan şucu, fcsb, rapid