FCSB s-a impus cu 2-1 în meciul cu Rapid şi a venit la opt puncte în spatele giuleştenilor.
"Ei n-au avut nicio ocazie, am avut şansa să facem 2-0 la Bîrligea acolo. Nu mi-a fost aşa teamă, mai sunt 5-10 minute până la final, iar eu am nevoie să ţin de minge.
Au dat golul acela, dar n-au mai avut nicio ocazie. Atunci de unde să am emoţii? Cum să am emoţii dacă adversarul n-a mai tras pe poartă la 2-1?
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mi-a plăcut în mod deosebit jocul. Posesie, mingea la mine, pasez, încredere, asta înseamnă jucători valoroşi. Noi pasăm numai dintr-o atingere, pac, pac, pac. Asta înseamnă încredere.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cum să te bată o echipă când tu ai 1-0, când mai ratezi o ocazie singur cu portarul şi mai dai şi 2-0? Ei n-au avut nicio ocazie" , a spus Gigi Becali la Prima Sport.
De altfel, patronul campioanei României a criticat arbitrajul lui Istvan Kovacs.
"Nici penalty-ul primit de ei nu prea mi se pare, îi dă peste picioare? Dacă îi dai galben lui Pantea, ca să vorbim şi de arbitraj, îi dai galben şi lui Petrila.
Cum dai fault în ultima fază a meciului, când adversarul îl ţine de tricou pe Lixandru? Cum să faci aşa ceva? Dacă dădeau ei un gol din faza aia şi nenoroceau lumea?" , a mai spus Gigi Becali.
FCSB - Rapid 2-1
FCSB a învins-o, duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, pe Rapid, în etapa a 21-a din Superligă.
Arbitrul Istvan Kovacs a întrerupt jocul de pe Arena Naţională în minutul 8, pentru o petardă aruncată de galeria rapidistă în careul lui Târnovanu, iar campioana a dominat prima parte a derby-ului.
Olaru a deschis scorul, în minutul 24, cu un şut imparabil, după o combinaţie cu Bîrligea. Rapid nu a reuşit să spargă defensiva gazdelor, iar repriza s-a încheiat cu intervenţia lui Aioani la şutul lui Toma, din minutul 45+2.
Bîrligea a fost aproape de gol în minutul 47, când şutul său a fost deviat de Aioani, iar giuleştenii au avut prima ocazie mare la şutul peste poartă al lui Christensen.
Petrila a ratat şi el o şansă mare de gol, trimiţând cu capul pe lângă poartă, în minutul 57. Golul a venit tot la poarta lui Aioani, în minutul 75. La o fază în careul oaspeţilor, Edjouma a trimis în mâna lui Ciobotariu şi, după verificarea VAR, Istvan Kovacs a dictat penalty. A transformat Florin Tănase şi FCSB conducea cu 2-0.
Graovac l-a faultat pe Petrila în careu şi Kovacs a dictat penalty şi pentru Rapid, iar Alex Dobre a redus din diferenţă, în minutul 86.
Giuleştenii au cerut penalty la un contact în careu între Şut şi Hromada, dar arbitrul nu a dat nimic în minutul 90+4 şi FCSB – Rapid s-a terminat 2-1.
Jucătorii lui Charalambous sunt pe locul 9, cu 31 de puncte, iar Rapid e lider, cu 39 de puncte.
FCSB: Târnovanu – V. Creţu (Radunovic 66), Lixandru, Graovac, Pantea – Olaru (Chiricheş 81), Şut – Cisotti, Fl. Tănase, M. Toma (Stoian 67) – Bîrligea (Edjouma 66). ANTRENOR: Elias Charalambous
RAPID: Aioani – Cr. Manea (Braun 76), D. Ciobotariu, Kramer, Borza – T. Christensen, K. Keita (Grameni 76), Vulturar (Hromada 46) – Al. Dobre, Koljic, Petrila. ANTRENOR: Costel Gâlcă
Afla mai multe despre: fcsb








