You are here:

Gigi Becali i-a pus o clauză de 50 de milioane de euro, dar fotbalistul a atins un punct critic! Ce s-a ales de jucătorul adus la FCSB de Mirel Rădoi

Gigi Becali i-a pus o clauză de 50 de milioane de euro, dar fotbalistul a atins un punct critic! Ce s-a ales de jucătorul adus la FCSB de Mirel Rădoi

Fotbal intern

Comentarii

Mijlocaşul Vlad Mihalcea (21 de ani) tocmai s-a despărţit şi de U Cluj, după aproape un an în care a jucat pentru clubul din Ardeal. De altfel, clujenii au anunţat mai multe plecări în această perioadă.

U Cluj a anunţat mai multe plecări

"Contractele de împrumut ale lui Cosmin Dur-Bozoancă şi Dragoş Penescu au expirat, iar cei doi se vor întoarce la cluburile de care aparţin, Viitorul Constanţa, respectiv FC Botoşani.

Jucătorii Rareş Takacs, Tudor Nicholas şi Vlad Mihalcea au ajuns la final de contract şi nu vor mai continua la FC Universitatea Cluj.

În ceea ce priveşte situaţia fundaşului Andrei Mureşan, contractul acestuia a fost întrerupt în urma deciziei jucătorului de a se retrage din activitatea sportivă la finalul sezonului 2019-2020.

De asemenea, kinetoterapeutul Claudiu Rogozan a părăsit, la cererea sa, staff-ul tehnic al Universităţii", a transmis U Cluj. 

Situaţie dificilă pentru Vlad Mihalcea

Mihalcea a fost remarcat de Mirel Rădoi şi a fost luat la FCSB în 2015, iar imediat Gigi Becali a anunţat că adolescentul de la acea vreme va avea o clauză de reziliere de 50 de milioane de euro. Totuşi, de-a lungul celor trei ani petrecuţi la echipa din Berceni a jucat în doar 10 meciuri. 

Mihalcea a fost împrumutat, cât timp s-a aflat sub contract cu FCSB, la: ACS Poli Timişoara şi Academica Clinceni. De altfel, ilfovenii l-au transferat definitiv, fără a plăti niciun ban, în 2018. 

După 57 de meciuri jucate pentru Academica, Vlad Mihalcea a plecat la FC Voluntari, iar în toamna anului trecut a semnat cu U Cluj. 

  • 75.000 de euro e cota lui Vlad Mihalcea. 

 

Afla mai multe despre: vlad mihalcea 

viewscnt
Articole similare