Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, s-a pronunţat în privinţa lui Ştefan Târnovanu, portarul criticat pentru cele două gafe din calificările Conference League.
Gigi Becali a anunţat decizia în privinţa lui Ştefan Târnovanu
FCSB a pierdut joi seara, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, în faţa formaţiei letone FK Auda, în prima manşă a turului al doilea preliminar din Conference League.
Gigi Becali s-a declarat nemulţumit de prestaţia mai multor jucători, iar printre cei criticaţi s-a numărat şi Ştefan Târnovanu, considerat vinovat la două dintre golurile încasate. În minutul 32, Diedhiou a şutat spre poartă, iar intervenţia ezitantă a portarului i-a permis lui Auda să facă 2-1. Lovitura decisivă a venit în al patrulea minut al prelungirilor, când Kader Kone a înscris după o nouă eroare a lui Târnovanu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La finalul partidei din Ghencea, Gigi Becali a afirmat că alegerea titularului din poartă le aparţine celor din staff, deşi nu şi-a ascuns dorinţa de a-l sancţiona pe Târnovanu şi de a-l lăsa pe banca de rezerve. Ulterior, Mihai Stoica a precizat că portarul îşi va păstra locul între buturi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După victoria cu 2-0 în faţa Csikszereda, Gigi Becali a explicat de ce a reacţionat atât de dur la adresa lui Ştefan Târnovanu.
“Târnovanu e portarul nostru titular şi el apără. Când îl mai cert eu o fac dinadins, fac şcoală cu el, educaţie, pedagogie, dar Politic nu e de echipa asta. Hai ca nu-l mai critic, că poate iau 2-300.000”, a declarat finanţatorul FCSB, Gigi Becali, la Prima Sport.
- Citește și
- Transferul de 40.000.000 de euro din Premier League, "prioritatea absolută" a lui Cristi Chivu, la Inter
- Ce părere şi-a făcut antrenorul de la Csikszereda despre FCSB: "Analizăm separat"
- “A fost o perioadă dificilă pentru mine”. Dennis Politic a vorbit despre situaţia sa la FCSB
- A ratat transferul la FCSB în această vară şi a răbufnit: “Dacă mă respecta, nu spunea asta la televizor. Nu spui fişa medicală”
Afla mai multe despre: stefan tarnovanu, gigi becali







