You are here:

Gigi Becali promite transferuri de top la FCSB: ”Aduc doar marfă, nu ciurucuri”. Ce ţinte are patronul

Gigi Becali promite transferuri de top la FCSB: ”Aduc doar marfă, nu ciurucuri”. Ce ţinte are patronul

FCSB

Comentarii

Gigi Becali a oferit detalii cu privire la situaţia în care se află transferurile pe care încearcă să le facă FCSB pentru sezonul viitor.

Urmează transferuri importante la FCSB

Gigi Becali a dezvăluit că FCSB continuă căutările pe piaţa transferurilor şi analizează mai multe variante pentru întărirea lotului pentru sezonul care urmează.

Patronul clubului a anunţat că, după aducerea fundaşului dreapta Ronny Labonne, clubul urmăreşte un atacant şi patru mijlocaşi, dintre care va fi ales cel mai potrivit.

Finanţatorul roş-albaştrilor a subliniat că nu se grăbeşte, dar a transmis că la FCSB vor ajunge doar jucători de valoare şi că nu mai este dispus să facă transferuri care să nu aducă un plus echipei, aşa cum a făcut până acum.

”Am adus un jucător (n.r. fundaşul dreapta Ronny Labonne), iar astăzi cercetez vreo 5, un atacant şi 4 mijlocaşi din care să aleg unul. Aşteptăm, nu ne grăbim.

La momentul ăsta, toţi tatonează. Nu mai aduc ciurucuri. Ciurucuri ca Kiki, Vasilică şi Ionică nu mai există. Ori aduc marfă, ori nu mai aduc! Aşa voi face.

Astăzi vine MM. A selectat 4 mijlocaşi şi un atacant. Pe atacant se dau bani, dar nu vă mai spun nimic. Cum spun eu ceva, imediat călare cioflingarii. Nu pot lăsa cioflingarii să ridice prea mult capul, că dacă ridică cioflingarii prea mult capul, hă-hă-hă-hă, se urcă în capul meu.

Eu sunt cu Hristos, dar mai puternic sunt, vă dau mai puternic în cap acum cioflingarilor, staţi cuminţi în banca voastră. Aţi văzut ce am făcut? Am vorbit despre cioflingari în faţa lui Hristos. Dar el mă ştie şi îmi cunoaşte inima”, a declarat Gigi Becali, în biserica sa din Pipera.

Afla mai multe despre: fcsbgigi becalitransferuri fcsb 

viewscnt
Articole similare