You are here:

Gigi Becali pune sub semnul întrebării „boala” lui Octavian Popescu: „A început lumea să înnebunească”

Gigi Becali pune sub semnul întrebării „boala” lui Octavian Popescu: „A început lumea să înnebunească”

Superliga

Comentarii

FCSB a cedat cu 1-3 în faţa celor de la UTA Arad, în partida disputată la Târgovişte, în etapa a şaptea din campionat. Înfrângerea nu i-a picat deloc bine lui Gigi Becali, care se gândeşte deja la schimbări în cadrul echipei.

Deşi formaţia roş-albastră a avut un început promiţător, UTA a fost cea care a intrat în avantaj. Marius Coman a deschis scorul înainte de pauză, iar FCSB a reuşit să egaleze la scurt timp după reluare, prin Stoian.

Arădenii au reacţionat imediat şi au revenit în avantaj după golul lui Abdallah. Marius Coman a punctat din nou în minutul 78, iar UTA a obţinut prima victorie a sezonului.

În clasament, formaţia arădeană a urcat la şase puncte şi ocupă locul 14, în timp ce FCSB se află pe poziţia a patra, cu 11 puncte.

Gigi Becali a avut însă motive de nemulţumire şi înaintea fluierului de start. Patronul fostei campioane nu ar fi fost încântat de faptul că Octavian Popescu nu s-a aflat în lot pentru confruntarea de la Târgovişte.

Mijlocaşul ar fi acuzat probleme medicale şi ar fi cerut să rămână acasă, însă explicaţia oferită nu l-ar fi convins pe omul de afaceri.

„E foarte bolnav!” Gigi Becali, ironii după absenţa lui Octavian Popescu

"Popescu e bolnav, nu auzi că e bolnav? A dat telefon că nu se poate că e foarte bolnav! Chiar dacă eşti bolnav, dai telefon şi chemi doctorul cu o perfuzie, ceva.

A început lumea să înnebunească şi nu vreau să înnebunesc şi eu cu ei. Doar mă uit, constat.", a comentat ironic Gigi Becali, la Prima Sport.

 

Afla mai multe despre: superligafcsb 

viewscnt
Articole similare