Gabriel Tatu-Chiţoiu, unul dintre cei mai buni medici cardiologi din România, l-a pus la colţ pe Gigi Becali, din cauza atitudinii pe care acesta o are faţă de COVID-19.
Încă de la începutul pandemiei, Gigi Becali a avut opinii contrare celor ale speciliştilor. Iniţial, a încercat să minimalizeze forţa virusului COVID-19.
Ulterior, a propus terapii alternative şi s-a opus campaniei de vaccinare. Gigi Becali le-a transmis inclusiv jucătorilor că ar fi bine să nu se vaccineze.
Reputatul medic cardiolog Gabriel Tatu-Chiţoiu, care lucrează la Spitalul de Urgenţă ”Floreasca”, a avut o reacţie dură faţă de poziţiile publice luate de Gigi Becali faţă de pandema de coronavirus.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cum a fost pus la colţ Gigi Becali de Gabriel Tatu-Chiţoiu, unul dintre cei mai cunoscuţi medici români
Cu o vastă experienţă medicală, Gabriel Tatu-Chiţoiu este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti români în probleme cardiace.
Medicul Tatu-Chiţoiu este foarte activ pe reţelele de socializare, unde încearcă să demonteze conspiraţiile care există în jurul coronavirusului şi explică multe dintre neclarităţile pe care urmăritorii săi le au despre vaccinurile împotriva COVID-19.
Într-o postare publicată în urmă cu aproape două săptămâni, doctorul Gabriel Tatu-Chiţoiu îl pune la colţ pe Gigi Becali, după numeroasele cazuri de COVID-19 apărute la FCSB, dar şi pentru felul în care omul de afaceri a promovat folosirea unui antiviral.
În ultima perioadă, Gigi Becali a încercat să explice că utilizarea Arbidol - un antiviral rusesc - în tratarea COVID-19 este foarte indicată. Medicul Tatu-Chiţoiu spune însă că acest medicament a fost testat în repetate rânduri şi nu s-a dovedit foarte eficient. Motiv pentru care a fost scos din protocolul oficial de COVID.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În plus, Gabriel Tatu-Chiţoiu susţine că nici măcar Rusia - ţară care deţine licenţa pentru Arbidol - nu l-ar mai folosi, din cauza eficienţei foarte scăzute.
”Amăgirea existenţei unui tratament eficace în COVID-19 în locul vaccinării este întreţinută pe diverse canale. Recent un deputat a venit în parlamentul României cu câteva mostre de Arbidol - antiviral originar din Rusia/China -, cumpărat de la Chişinău, folosit în gripă pentru a susţine utilizarea lui pe scară largă în Romania. Arbidol este înghiţit în acest moment de o grămadă de români în speranţa de a nu face COVID în loc de a se vaccina.
Despre eficienţa/ineficienţa lui şi a altor virale am vorbit aici.Repet: Antiviralele nu se iau ca prevenţie. Ele se iau (cu rezultate minore daca nu chiar inexistente) in primele zile de boală cu speranta de a nu face o formă severă. Dar numai sub supraveghere medicală şi costient fiind de faptul că:
Antiviralele sunt recunoscute pentru potenţialul de a induce malformaţii congenitale la copiii care sunt procreati in timp ce viitorii lor părinţi iau antivirale
În ciuda Arbidol-ului (care, după unele date, nici nu ar mai fi folosit in Rusia) numărul cazurilor COVID si al morţilor COVID au fost in continuă crestere in Rusia. În prezent Rusia se află în cel mai critic punct al pandemiei ei fapt care poate fi vazut in graficele de mai jos,
..iar echipa de fotbal a lui Becali (mare promotor de Arbidol) este pusa la pamant de Covid, in frunte cu antrenorul ei. Banuiesc ca Becali ii va pune pe baieti sa alerge la meciurui imediat dupa ce testele PCR li se vor negativa...Nu va gasi de cuviinta sa le faca la toti RMN cardiac ca sa depisteze eventuala miocardita indusa de COVID la acestia...”, este mesajul postat de Gabriel Tatu-Chiţoiu pe contul său de Facebook.
Medicul Gabriel Tatu-Chiţoiu îşi susţine afirmaţiile printr-un grafic care arată că rata de mortalitate din Rusia, provocată de COVID-19, efectiv a explodat, deşi ruşii au folosit celebrul Arbidol.
Ce a declarat Gigi Becali despre Arbidol:
”Avem fabrică de Arbidol la Otopeni, care fabrică pentru Rusia. La clinica mea am luat aprobare să fabric Arbdiol, deci la ora asta eu fabric Arbidol, am aparatură pentru a face 10.000 de pastile pe oră. Ei îţi dau aprobare să fabrici, dar strict pentru pacienţii mei, nu îţi dau voie să îl pui pe piaţă.
Dacă ei îmi aprobă, iau substanţă activă din India pentru Arbidol. În 3-4 zile vine substanţa şi după fabric pentru toată România, fac cadou. De ce de la mine nu primiţi şi de la olandezi primiţi?”, a spus patronul FCSB.
- Citește și
- Dennis Man, aproape de plecarea de la Parma. Giovanni Becali a dezvăluit că negociază deja cu un club din competiţiile europene
- Reacţia lui Ronaldo după ce a salvat-o din nou pe Manchester United: "Noi nu renunţăm niciodată"
- Mesaj dinspre naţionala României pentru contestatari: "E bine că ne criticau şi acum îşi doresc să rămânem". Marea dezamăgire pentru meciul cu Islanda | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: gabriel tatu-chiţoiu