Gigi Becali s-a enervat după rezultatele slabe din ultima vreme şi a anunţat că încă trei jucători au intrat pe lista celor care vor pleca. Patronul FCSB declarase deja că Florentin Matei, Adrian Stoian şi Dragoş Nedelcu vor pleca.
FCSB s-a împiedicat cu Viitorul, scor 1-2 şi CFR Cluj s-a distanţat la cinci puncte în fruntea clasamentului. A fost momentul în care Gigi Becali a declarat că nu mai are încredere în echipă, a calculat şi a găsit vinovaţii. În viziunea sa, şase jucători poartă vina pentru rezultatele slabe din ultima perioadă.
Iniţial, pe lista neagră se regăseau Florentin Matei, Adrian Stoian şi Dragoş Nedelcu. Însă acum lista a fost completată cu alte trei nume: Alexandru Stan, Mihai Bălaşa şi Raul Rusescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Florentin Matei - 25 de ani, a venit liber în iarnă. Cotă pe transfermarkt: un milion de euro.
- Adrian Stoian - 28 de ani, a venit liber în iarnă după ce s-a despărţit de Crotone. Este cotat la 1,2 milioane de euro.
- Mihai Bălaşa - 24 de ani, a fost transferat cu 500.000 de euro de la AS Roma, în ianuarie 2017. Este cotat la 1,5 milioane de euro.
- Alexandru Stan - 30 de ani. A fost transferat în vară de la Astra, contra sumei de 300.000 de euro. Este cotat la 900.000 de euro.
- Raul Rusescu - 30 de ani. A venit liber de contract, la începutul sezonul. Este cotat la 500.000 de euro.
- Dragoş Nedelcu - 22 de ani, a fost transferat de la Viitorul pentru două milioane de euro. Este cotat în prezent la 1,5 milioane de euro.
Practic, Gigi Becali vrea să se despartă de jucători în care a investit în total 2,8 milioane de euro. Pe transfermarkt.com, aceştia sunt cotaţi în total la 6,6 milioane de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi becali, fcsb, liga 1