Giovani Becali a dezvăluit în exclusivitate la Telekom Sport că numeroase echipe importante din fotbalul european, printre care şi Manchester City, l-au întrebat de Ianis Hagi.
Întrebat de către moderatorul emisiunii Sport Report, Dan Udrea, despre cum este văzut Ianis Hagi în fotbalul european, în momentul de faţă, Giovani Becali a dezvăluit că a primit multe întrebări cu privire la decarul echipei naţionale, de-a lungul timpului. Inclusiv de la directorul sportiv al lui Manchester City, Txiki Begiristain, şi de la Jose Mourinho, actualul antrenor al lui Tottenham.
Ianis Hagi, pe lista lui Manchester City
"Vă daţi seama că eu am fost întrebat de Txiki Begiristain, de Mourinho, de mulţi antrenori şi directori sportivi despre Ianis şi vă daţi seama că am vorbit aşa cum trebuie să vorbesc, mai ales că atunci Ianis funcţiona, adică a şi dat dovadă după ce s-a întors de la Fiorentina", a declarat Giovani Becali, la Telekom Sport, în cadrul emisiunii Sport Report.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ioan Becali crede că Rangers îl va transfera definitiv pe Ianis Hagi
Ioan Becali este încântat îndrăgostit de stilul de joc al lui Ianis Hagi, pe care îl vede continuând în Scoţia, deşi presa din Italia susţine că românul ar fi mai aproape de un transfer definitiv la Lazio decât la Rangers.
"Ianis e pe un drum bun, cred că Rangers îi va face opţiunea pentru că acolo e singurul care poate face ceva în plus, scoţienilor nu prea le plac, dar uneori le plac acele driblinguri. Ianis are alte calităţi, de fotbalist modern, mersul lui e mai frumos decât al tatălui, îmi place mai mult mersul lui, pare ca o gazelă, are o traiectorie frumoasă şi la Glasgow ar putea creşte frumos dacă i se face opţiunea", a declarat Ioan Becali, la Telekom Sport, în cadrul emisiunii Sport Report.
- 5 milioane de euro este cota lui Ianis Hagi, conform Transfemarkt.de
- 10 selecţii are Ianis Hagi la echipa naţională a României
Ianis Hagi, între Rangers şi Lazio
La finalul lunii martie, presa din Italia anunţa că Lazio a decis să îl transfere pe Ianis Hagi, dacă Rangers nu îi activează opţiunea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Clubul de care aparţine (n.r. - Genk) ar accepta cu bucurie între cinci şi şase milioane de euro pentru jucător. Lazio aşteaptă cu răbdare perioada de mercato din vară şi, acum că ştie cât cere gruparea belgiană, se va mişca rapid pentru a-l aduce pe Hagi", a scris site-ul besoccer.com, care citează Corriere dello Sport.
Afla mai multe despre: ianis