Giovanni Becali s-a înţeles cu bulgarii de la Levski Sofia şi spune că va colabora cu echipa aflată pe locul al treilea în prima ligă, anunţă presa bulgară.
Fostul impresar anunţă că vrea să o transforme pe Levski Sofia în campioana Bulgariei.
"Vom face tot posibilul pentru a o ajuta pe Levski să devină campioană. Vom aduce jucători tineri, care nu costă mult. Salariile nu vor fi mai mari de 25-30.000 de euro pe lună", a spus Ioan Becali, citat de Sportal.bg.
Conform publicaţiei bulgare Sportal, Giovanni Becali l-a numit pe omul său de încredere, Bogdan Pătraşcu, în fruntea departamentului de scouting al lui Levski Sofia. Fostul mijlocaş al lui Dinamo, ajuns la 39 de ani, îşi va intra în atribuţii săptămâna viitoare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Becali Management Consulting" urmează să se ocupe de managementul sportiv al lui Levski şi, printre altele, va negocia transferurile pe care urmează să le facă fosta campioană a Bulgariei.
Colaborarea lui Giovanni Becali cu Levski Sofia a fost facilitată de relaţia strânsă pe care o are cu patronul clubului bulgar, miliardarul Vasil Bojkov, o figură foarte controversată în ţara vecină. De altfel, omul de afaceri bulgar l-a vizitat la închisoare pe Giovanni Becali, lucru dezvăluit într-un interviu pentru Telekom Sport.
”Următoarea surpriză a fost a doi prieteni bulgari (n.r. unul dintre ei este ), foarte bogaţi. Printre altele, au compărat şi Levski Sofia acum câteva zile. Au venit pur şi simplu cu avionul privat la Băneasa, s-au dus nepoţii mei cu Dragoş, i-au luat şi au venit la Slobozia. Şi am vorbit la geam, că aveam regim închis. A fost o plăcere extraordinară şi nişte prieteni care m-au şi întrebat dacă am nevoie de bani, de un milion, de două, de trei”, a mărturisit Giovanni Becali pentru Telekom Sport.
Levski Sofia este una dintre cele mai importante echipe din Bulgaria şi a doua cea mai titrată, după ŢSKA Sofia. Are 26 de titluri, însă ultima dată a câştigat campionatul în 2009. Levski deţine recordul în Bulgaria pentru cele mai multe Cupe câştigate, 25.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: giovanni