You are here:

Giuseppe Marotta rupe tăcerea după instalarea lui Cristi Chivu: "Ne-a convins prin calităţile sale”! Preşedintele lui Inter explică de ce românul e alegerea perfectă pentru "nerazzurri"

Giuseppe Marotta rupe tăcerea după instalarea lui Cristi Chivu: "Ne-a convins prin calităţile sale”! Preşedintele lui Inter explică de ce românul e alegerea perfectă pentru "nerazzurri"

Inter Milano

Comentarii

Cristi Chivu va fi noul antrenor al lui Inter Milano, o decizie confirmată indirect de Giuseppe Marotta. Românul va debuta oficial pe 17 iunie, iar prezentarea este aşteptată la începutul săptămânii viitoare.

Cristi Chivu, noul antrenor al Inter Milano! Confirmarea vine direct de la Marotta: "Are profilul corect pentru obiectivele noastre”

Cristi Chivu devine noul antrenor al Inter Milano, o numire care părea inevitabilă în ultimele zile şi care a fost în sfârşit confirmată, indirect, chiar de către preşedintele clubului, Giuseppe Marotta. Fostul internaţional român va debuta pe banca tehnică a nerazzurrilor pe 17 iunie, într-o nouă etapă istorică pentru fotbalul românesc.

Prezent la festivitatea organizată de Inter la finalul sezonului, Marotta a vorbit deschis despre plecarea lui Simone Inzaghi la Al-Hilal şi despre cum Chivu a fost ales rapid pentru a prelua frâiele echipei.

"În fotbal, totul se întâmplă pe repede înainte şi incertitudinea domină. Inzaghi ne-a spus abia marţi că, în viziunea sa, ciclul său la Inter s-a încheiat. Noi n-aveam această părere şi, cum bate la uşă Mondialul Cluburilor, nici n-am luat în calcul schimbarea antrenorului.

Dar decizia a fost luată de Inzaghi, luni, după pierderea finalei Ligii Campionilor (n.r. - 0-5 cu PSG, la Munchen). Apoi, am văzut că ziarele au scris că noi am fost confuzi, după decizia lui Inzaghi. Dar noi n-am făcut altceva decât să acceptăm decizia lui Inzaghi şi să acţionăm ca atare“, a spus şeful Inter-ului.

Chivu va deveni doar al doilea român din istorie care pregăteşte formaţia nerazzurra, după Mircea Lucescu. Iar încrederea conducerii este totală, după cum a subliniat acelaşi Marotta:

"Am realizat imediat profilul antrenorului pe care ni-l doream. Am avut în vedere un antrenor tânăr, care să se încadreze în planurile conducerii şi să ducă mai departe actualul proiect. Şi am ajuns la concluzia că acest antrenor e Chivu.

El are profilul corect pentru obiectivele noastre. Numirea lui înseamnă o probă de curaj şi de determinare, care ne poate duce departe. Cel mai important e că avem un plan detaliat, bine pus la punct, iar Chivu ne-a convins prin calităţile sale“, a transmis oficialul italian.

 

Afla mai multe despre: inter milanocristi chivumarottapreşedinte inter 

viewscnt
Articole similare