You are here:

Gnohere pregăteşte "darul" pentru Bălgrădean: "Asta merită după ce ne-a scos"

Gnohere pregăteşte "darul" pentru Bălgrădean: "Asta merită după ce ne-a scos"

FCSB

Comentarii

Astra este victima perfectă Harlem Gnohere. Atacantul celor de la FCSB a marcat pentru a noua oară în poarta giurgiuvenilor de când evoluează în Liga I.

Gnohere l-a egalat în această seară pe Mitriţă în fruntea clasamentului golgheterilor din campionat. Ambii au acum 10 reuşite. Însă fără efortul lui Bălgrădean, totul ar fi fost în zadar. 
 
"Merită zece beri. Cred că mâine va bea zece beri din partea noastră. A fost cu adevărat dificil în această seară, terenul a fost greu, iar Astra ne-a pus de asemenea multe probleme. Contra Astrei am obiceiul să marchez. Acum cele mai importante sunt cele trei puncte. Am reuşit să le luăm, în ciuda primei reprize, când nu am făcut un joc foarte bun" a spus francezul la sfârşitul unei alte întâlniri decise de el. 
 
Gnohere visează să înscrie din nou împotriva dinamoviştilor în eternul derby de peste o săptămână. Atacantul de 30 de ani a punctat şi în tur în remiza spectaculoasă dintre cele două. 
 
"Cred că pentru derbyul de săptămâna viitoare nu mai contează clasamentul. Cred că va fi un meci dificil pentru noi şi sper să fie şi pentru ei dificil. Trebuie să obţinem cele trei puncte, în primul rând pentru campionat, apoi pentru fanii noştri. Sper că îi vom face fericiţi. Pentru faptul că am jucat la Dinamo este un meci special. Apoi ştiu foarte bine ce înseamnă acest meci, vreau să fiu pregătit mental şi să dau maximum, cum am dat în ultima perioadă" a promis fotbalistul. 
 

Afla mai multe despre: gnoherefcsbdinamo 

viewscnt
Articole similare