Poli Iaşi a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Dinamo, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I. Singurul gol al meciului a fost marcat de Uros Djuranovic în minutul 62.
Mulţescu a ratat debutul pe banca lui Dinamo. Câinii au avut o singură ocazie cu Poli Iaşi, chiar în startul partidei. Moldovenii ar fi trebuit să primească penalti în prima repriză, dar arbitrul n-a văzut henţul lui Blejdea. În startul părţii a doua, Eşanu a salvat-o pe Dinamo la ocazia lui Djuranovic. Muntenegreanul şi-a luat revanşa zece minute mai târziu şi i-a adus prima victorie Iaşiului după 14 etape. Dinamo a înregistrat al optulea meci la rând fără victorie şi a rămas pe loc de baraj.
”Meciul l-am pierdut în prima repriză, când am avut patru cinci oportunităţi de gol. Repriza a doua a fost slabă, jucătorii care au intrat nu au adus un plus.” a recunoscut Mulţescu la finalul jocului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Vlad Achim a vorbit imediat după meci despre indisciplina din jocul echipei sale, iar Mulţescu a explicat: ”Indisciplină? Au fost nerealizări, greşeli mari, chiar şi la gol, ca în curtea şcolii. Am avut multe absenţe, jucători de bază, iar cei care i-au înlocuit nu s-au ridicat la acelaşi nivel. Am încercat să le ridic moralul. I-am văzut mai liniştiţi şi mai încrezători, dar trebuie să arăţi asta în teren. E greu, am avut patru cinci jucători de bază accidentaţi sau suspendaţi”
Pauza cauzată de meciurile echipelor naţionale îi prinde bine lui Gigi Mulţescu şi jucătorilor săi: ”E foarte bine venită această pauză. Trebuie să ne recuperăm jucătorii şi să completăm pregătirea, pentru că în această perioadă ne-a tras înapoi. Mai mult nu vreau să spun. Cel mai important meci era cel de azi. Sigur, orice joc îl jucăm la victorie, chiar şi cu CFR. Ce e mai frumos decât să baţi campioana? Dar, trebuia să câştigăm acest meci care era capital pentru noi. Vrem să respectăm fotbalul şi vrem să câştigăm cu CFR Cluj. Mai sunt multe etape, dar oricum situaţia este dificilă. Nu se poate vorbi încă de retrogradare” a spus Gigi Mulţescu, la finalul partidei dintre Poli Iaşi şi Dinamo, meci încheiat cu victoria moldovenilor, scor 1-0.
Poli Iaşi a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Dinamo, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I. Singurul gol al meciului a fost marcat de Uros Djuranovic în minutul 62.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi mulţescu