Jucătorii Dunării Călăraşi au anunţat că intră în grevă, după ce nu le-au mai fost plătite salariile de patru luni.
Echipa antrenată de Cristi Pustai a reuşit să termine pe loc de play-off şi părea o candidată serioasă la promovare. Însă, problemele financiare au continuat la Călăraşi, iar jucătorii au ajuns să ameninţe că nu se vor prezenta la meciuri.
Grevă în plin play-off
”Am luat această decizie, a grevei, după ce ne-am consultat cu toţi jucătorii din vestiar. Nu se mai poate continua în actualele condiţii, neplătiţi de patru luni. Totuşi, ne-am creat un grup excelent aici la Călăraşi, între noi, jucătorii. Cei cu bani mai mulţi i-au ajutat pe colegi.
Nu renunţăm însă, cred că şi în aceste condiţii putem promova. Este obiectivul nostru, al vestiarului. Am văzut şi ce se comentează. Pe noi nu ne interesează cine promovează, Rapid sau Craiova. Cred cu tărie că în condiţii financiare clare promovam noi fără probleme la ce lot competitiv avem”, a declarat căpitanul Bogdan Şandru, pentru Sport Total FM.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jucătorii Dunării nu s-au prezentat la antrenamente marţi, iar, dacă situaţia continuă, aceştia nu se vor prezenta nici la partidele ce urmează.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: liga 2, dunărea călăraşi, play-off liga 2, bogdan şandru