Managerul lui Manchester City, Pep Guardiola, l-a plasat pe Erling Haaland la acelaşi nivel cu Leo Messi şi Cristiano Ronaldo în ceea ce priveşte capacitatea de a marca, afirmând că singura diferenţă este faptul că argentinianul şi portughezul o fac de peste 15 ani.
Norvegianul a înscris de două ori în victoria de duminică împotriva lui Bournemouth.
„E ca atunci când îi aveai pe Messi şi Cristiano: influenţa lor asupra jocului era uriaşă. Dar, desigur, avem nevoie de goluri şi de la alţii – de la Phil (Foden), de la Tijani (Reijnders) şi de la ceilalţi care au avut ocazii”, a spus Guardiola după meci.
Întrebat dacă Haaland se află la nivelul celor doi giganţi ai fotbalului, managerul catalan a răspuns: „Bineînţeles că este, trebuie doar să te uiţi la cifre. Diferenţa e că Messi şi Ronaldo fac asta de 15 ani, dar acesta este nivelul. Când loveşte mingea, ca la primul gol, parcă spune: «Voi marca»”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În Premier League, Haaland este golgheterul sezonului cu 13 goluri, iar niciun alt jucător de la City nu a reuşit mai mult de un gol.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Are acea foame care îl face un jucător de top. Am spus de multe ori: este incredibil să-l antrenezi. Uneori sunt dur cu el, dar are mintea deschisă. Fără el ar fi greu, sincer să fiu, dar suntem norocoşi că Omar (Marmoush) a revenit şi că avem mulţi jucători în formă”, a adăugat Guardiola.
Următoarea „ţintă” a lui Haaland ar putea fi chiar fostul său club, Borussia Dortmund, pe care City îl întâlneşte miercuri în Liga Campionilor.
Afla mai multe despre: guardiola


.webp)





