Pep Guardiola, antrenorul echipei Manchester City, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă că va refuza orice bonus pentru el şi pentru jucătorii săi la Cupa Mondială a Cluburilor.
Într-o conferinţă de presă susţinută vineri, înaintea sfertului de finală din Cupa Angliei, cu Bournemouth, Pep Guardiola şi-a asumat responsabilitatea pentru sezonul slab pe care l-a avut echipa.
Eliminaţi din Liga Campionilor de Real Madrid şi aflaţi pe locul 5 în campionat, Cupa Angliei rămâne singura şansă a „cetăţenilor” de a câştiga un trofeu în sezonul 2024-2025. „Învăţăm în vremuri bune şi rele. Experienţele se pot repeta de multe ori şi dacă nu înveţi, se vor întâmpla din nou", a spus Guardiola. Manchester City va participa la Cupa Mondială a Cluburilor, care va avea loc în Statele Unite, între 14 iunie şi 13 iulie.
Aproape 930 de milioane de euro sunt promise celor 32 de echipe participante, însă Guardiola este clar: „Nu merităm un bonus în acest sezon. Dacă vom câştiga, banii vor merge la club. Managerul, staff-ul şi jucătorii nu merităm nimic. Nici măcar un ceas!”, a încheiat Guardiola.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: guardiola, manchester city, premier league