Hagi este simbolul absolut pentru Galatasaray şi tot ce înseamnă întreaga suflare de fani a clubului Cim Bom Bom, una care îl adoră şi pentru decizia pe care a luat-o la final de carieră.
Hagi, totul pentru Galata şi Turcia
În aceste zile de sărbători de final de an, a devenit virală scrisoarea de gratitudine dedicată de Mauro Icardi lui Gică Hagi. L-a elogiat pe român pentru tot ce a făcut pentru Galatasaray şi l-a numit ”Legendă” şi ”Maestru”.
Cinci ani i-au trebuit pentru a ajunge la acest statul la care a fost admirat de argentinian. Puteau fi şi mai mulţi, dar el a decis că cel mai bine pentru el era să pună stop la momentul respectiv.
Gică Hagi este ”Regele” fotbalului românesc şi ”Kral”-ul celui turc. A jucat o jumătate de decadă la Galatasaray şi a scris istorie pentru gruparea de pe malurile Bosforului. Valoarea îi este recunoscută şi apreciată chiar şi în prezent de noii idoli de acolo, printre care şi Mauro Icardi.
Argentinianul a avut numai cuvinte de laudă la adresa românului care a pus clubul Cim Bom Bom pe harta fotbalului. Protagonist al unuia dintre cele mai neaşteptate transferuri în care a fost implicat un jucător român de top la sfârşitul secolului trecut, Hagi a lăsat Barcelona pentru Istanbul şi a cunoscut cea mai prolifică perioadă din cariera sa.
Chemarea Istanbulului
Mutarea s-a realizat în 1996, imediat după ce ”leii” din Istanbul erau preluaţi de Fatih Terim. El venea în urma unui EURO '96 dezastruos la cârma Turciei, dar avea planuri mari la Galata, unde avea să devină cunoscut drept ”Împăratul” după cea mai de succes perioadă din istoria clubului.
Pentru a reuşi ceea ce şi-a propus la gruparea de pe malul Bosforului, era nevoie de aducerea lui Gică Hagi, la aducerea căruia s-a implicat el însuşi financiar atunci când a venit vorba despre salariul jucătorului.
"Hagi era un fotbalist uriaş. Mi-am dat seama că de un astfel de fotbalist avea nevoie atunci, prin 1996, Galatasaray. L-am sunat pe Giovanni Becali. Mi-a spus ceva de genul: Fatih, te admir, dar Hagi costă!. Iar eu am răspuns: Oricât costă, îl vreau la Galata!", a povestit Terim pentru Adevărul, în 2012.
Astfel, după ce jucase la Real Madrid, Brescia şi Barcelona, Gică mai bifa o experienţă în străinătate: la Galatasaray, cel mai mare club din Turcia, dar care căuta gloria şi pe plan european. Una care a fost posibilă doar cu ajutorul ”Regelui”.
Până atunci, cea mai înaltă performanţă continentală era semifinala de Cupa Campionilor Europeni (CCE), atinsă în sezonul 1988-1989, atunci când era eliminată fix de Steaua Bucureşti, iar vedeta echipei din România era nimeni altul decât Gică Hagi.
În turul de la Bucureşti a fost 4-0 pentru Steaua, cu cel care avea să devină ”Regele” printre marcatori, iar returul din Turcia s-a încheiat la egalitate, 1-1. Bucureştenii se calificau în marea finală de pe Camp Nou, unde aveau să o piardă fără drept de apel cu celebrul AC Milan al lui Arrigo Sacchi.
Acea semifinală este şi până în prezent cea mai înaltă treaptă atinsă vreodată de o echipă turcă în competiţia supremă continentală la nivel de cluburi.
Hegemonia ”Regelui”
Sosit la Istanbul, Hagi s-a activat încă din primul sezon şi nu a lăsat-o mai moale vreodată. A câştigat 10 trofee în cei cinci ani la Galatasaray. Supremaţia sa a constat în patru campionate, două Cupe, două Supercupe şi, mai ales, Cupa UEFA şi Supercupa Europei.
Ambele trofee continentale au venit în anul 2000. Primul dintre ele a fost reuşit după o finală monumentală cu Arsenal şi la capătul unui sezon pe care Galata l-a început într-o grupă de Liga Campionilor cu Chelsea, Hertha Berlin şi AC Milan, încheiată pe locul 3.
Unul dintre momentele de referinţă pentru Hagi din acea stagiune este confruntarea cu bunul său prieten şi coleg, Dan Petrescu, cel care a marcat chiar unicul gol al victoriei lui Chelsea la Londra (1-0).
Coborâtă în Cupa UEFA, Galatasaray a trecut rând pe rând de Bologna (3-2), Borussia Dortmund (2-0), Mallorca (6-2) şi Leeds (4-2). Urma finala de la Copenhaga. Adversară era Arsenalul lui Wenger.
A fost un duel epic pentru ambele combatante în primele 90 de minute, încheiate la 0-0, şi eroic în prelungiri pentru ”leii”, după ce Hagi a fost eliminat direct în minutul 95, după un duel cu fundaşul englez Tony Adams. ”Decarul” turcilor l-a lovit pe căpitanul ”tunarilor”, fiind nemulţumit de marcajul foarte sufocant al acestuia.
Totuşi, armata lui Fatih Terim a rezistat asalturilor englezeşti şi i-a dat lovitura fatală la loviturile de departajare. 4-1. Gică Popescu a transformat penalty-ul decisiv. Galatasaray s-a bucurat la final. Turcii au dat drumul la bairam.
Triumful din Cupa UEFA a fost dublat de cel din Supercupa Europei (2-1). De această dată, pe bancă se afla Mircea Lucescu, cel care îi luase locul lui Fatih Terim, plecat să-şi încerce norocul şi în Italia.
Adversarii ”leilor” din Istanbul erau ”galacticii” lui Vicente del Bosque de la Real Madrid. Meciul s-a jucat la Monte Carlo, locul unde Hagi câştigase acelaşi trofeu şi în februarie 1987, când era la Steaua, 1-0 cu Dinamo Kiev, el fiind marcatorul.
Pentru Galatasaray, protagonistul meciului de la Monte Carlo a fost brazilianul Jardel, autorul unei duble. În toate rezumatele acestui duel se regăseşte şi celebrul dribling plin de fantezie al lui ”Maradona din Carpaţi” în faţa lui Roberto Carlos. Maravilhoso!
Ultimul dans
Revenit la Istanbul, ”Regele” a avut cel mai bun sezon al său la o echipă din străinătate în ceea ce priveşte contribuţiile ofensive. A jucat 25 de meciuri în Super Lig şi a livrat 11 goluri şi 16 pase de gol.
Totuşi, finalul stagiunii nu a venit cu un nou titlu pentru Hagi şi colegii săi. A fost singura dată când Hagi nu a luat vreun trofeu în perioada avută ca jucător la Istanbul.
Galatasaray a terminat doar pe locul 2 în campionat, în urma rivalei Fenerbahce. Care a eliminat-o şi din Cupa Turciei în semifinale, după 4-4 şi 3-2 d.l.d.d.
Dar a avut cea mai bună campanie în Liga Campionilor, acolo unde a ajuns până în sferturi, eliminată fiind chiar de Real Madrid. Din acea stagiune europeană, pentru decarul român rămâne şi amintirea unui gol într-o victorie în faţa lui AC Milan (2-0).
Cu toate acestea, în 2001, deşi se afla în momentul cel mai productiv la nivel de realizări personale, Hagi a luat o decizie surprinzătoare.
Şi-a încheiat definitiv activitatea de fotbalist, la 36 de ani, chiar dacă mai avea contract cu gruparea turcă, un salariu avantajos şi perspectiva unui nou sezon cu Mircea Lucescu pe bancă. Unul la capătul căruia ar fi câştigat titlul în Turcia.
”I love you, Hagi!”
Dar pentru el a contat mai mult altceva: respectul de sine şi faţă suporteri. A vrut să rămână definitiv în istoria lui Galatasaray cunoscut pentru momentele frumoase, victoriile şi performanţele avute. Nu ca pe cineva care ar fi putut deveni o piedică din cauza vârstei înaintate, aşa cum s-a întâmplat şi de întâmplă în atâtea situaţii cu alţi jucători mari.
”Puteam să mai joc, aşa am simţit. Am vrut să ies pe uşa din faţă. Cred eu că puteam să mai joc, pentru că am încheiat cu goluri la Galatasaray. Am fost cel mai bun la Galatasaray, am dat goluri în ultimele meciuri, nu simţeam că fizic nu pot să o mai duc.
Problema era de antrenamente, nu mai puteam să fac pregătirea, să mă antrenez. Pentru că iar trebuia să stau mult, să mă sacrific, deplasări, jucam din 3 în 3 zile. De 17-18 ani jucam din 3 în 3 zile”, declara Gică Hagi, într-un interviu la Andi Moisescu pe canalul de Youtube.
Ultima sa reprezentaţie pe terenul de fotbal a avut loc la 26 mai 2001. Galatasaray se impunea cu 4-0 pe ”Ali Sami Yen” contra lui Trabzonspor, iar ”Regele” îşi agăţa ghetele în cui într-un mod spectaculos: cu două goluri de generic!
Toţi spectatorii s-au ridicat de pe scaune şi au aplaudat execuţiile. Idolul îşi lua la revedere de la fotbal în cel mai bun mod cu putinţă. ”I love you, Hagi!” era, este şi va fi imnul fanilor Cim Bom Bom.
Galatasarayımızın efsane ismi Gheorghe Hagi, 20 yıl önce bugün ardında attığı sayısız jeneriklik gol, kazanılmış kupa ve unutulmaz yüzlerce anı bırakarak futbolculuk kariyerini Galatasaray'da noktaladı.
— Galatasaray SK (@GalatasaraySK) May 26, 2021
#ILoveYouHagi! pic.twitter.com/SK8wHgK83F
Gestul făcut atunci de ”Rege”, când era în vârf de formă, i-a adus şi mai multă simpatie în rândul fanilor Cim Bom Bom, unul pentru care este stimat, amintit şi dat exemplu chiar şi astăzi. Aşa a devenit Gică Hagi cunoscut drept ”Kral” (”Rege” în turcă) în fotbalul din Turcia.
- Citește și
- Pas uriaş făcut de un club mare din Serie A. Şefii au depus proiectul noului stadion, care ar urma să găzduiască meciuri la EURO 2032
- Bombă în mercato. Inter Milano grăbeşte primul transfer pentru Cristi Chivu în această iarnă: ”Se preia conducerea”
- Ultima oră. Preşedintele lui Fenerbahce, adversara FCSB-ului, reţinut la Istanbul pentru trafic de droguri
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gica hagi, galasarasay, mauro icardi, special, record, goluri, gica popescu, istanbul, fatih terim, mircea lucescu








