Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Hagi, foc şi pară pe arbitraj: "Deranjăm! Cum ne permitem noi?". "Regele" a pierdut de ziua sa de naştere + săgeţi către FCSB

Hagi, foc şi pară pe arbitraj: "Deranjăm! Cum ne permitem noi?". "Regele" a pierdut de ziua sa de naştere + săgeţi către FCSB

Farul Constanța

Comentarii

Gică Hagi (57 de ani) a pierdut cu Farul, contra Chindiei (0-1, la Ovidiu), de ziua sa de naştere. "Regele" a lansat acuzaţii la adresa arbitrajului şi a spus că, probabil, Farul deranjează prin prezenţa pe primele locuri în clasamentul din Liga 1.

Hagi, foc şi pară pe arbitraj: "Deranjăm! Cum ne permitem noi?". "Regele" a pierdut de ziua sa de naştere + săgeţi către FCSB

Farul a fost învinsă pe teren propriu de Chindia, scor 1-0, după ce în prima repriză Jefte Betancor a fost eliminat după ce şi-a lovit cu cotul un adversar. La flash-interviu, Gică Hagi a fost extrem de supărat pe arbitraj şi a spus că Farul probabil deranjează prin prezenţa sus în clasament.

Gică Hagi a spus că arbitrul Horia Mladinovici a rupt echilibrul meciului prin eliminarea lui Jefte. "Eliminarea, nu se poate să rupi un meci aşa, mai ales că din ce am vorbit nici nu a fost măcar. Mie mi se pare prea mult. Imposibil, s-a rupt echilibrul, s-a dorit lucrul ăsta. Ce să mai vorbim. Echipa a alergat, a muncit. Probabil deranjăm că suntem acolo sus, că jucăm un fotbal bun.

Mergem înainte, ce putem face? A fost greu să putem să ne exprimăm cum ne-am fi dorit. Am avut ocazii, bară, produceam fotbal. Arbitrul a rupt echilibrul şi asta e... Da, probabil deranjăm. Clubul deranjează, suntem prea sus. Cum ne permitem noi să fim acolo sus? E inadmisibil, mi se par lucrurile destul de complicate. A văzut arbitrul foarte bine, ştia foarte bine.

De ce să-mi fie teamă? Mergem să reflectăm, să analizăm, să tragem concluzii. O luăm de la capăt", a spus Gică Hagi, la Telekom Sport.

Săgeţi către FCSB, în cazul lui Dragoş Nedelcu

După meci, Gică Hagi a vorbit şi despre noile transferuri, Gabi Iancu şi Dragoş Nedelcu, fotbalişti care au revenit sub comanda "Regelui", de la Akhmat Grozny şi FCSB. Hagi a trimis săgeţi către FCSB pentru faptul că Dragoş Nedelcu şi-a pierdut din strălucire la echipa lui Gigi Becali.

"Nici n-au apărut şi voi vorbiţi de randament. Au intrat 20 de minute... Cred că au intrat bine. Vom vedea. Nu-i cunoaşteţi? Au fost cei mai buni din România. Că au ajuns după aceea mai slabi... E vina altora. La noi au fost cei mai buni, când au fost cu mine. Şi Iancu, şi Nedelcu şi alţii", a mai spus Gică Hagi.

Gică Hagi, cel mai mare fotbalist român din istorie, a împlinit 57 de ani pe 5 februarie.

 

Afla mai multe despre: gica hagifarulinfrangerereactiesagetifcsb 

viewscnt
Articole similare