Gheorghe Hagi e cel mai longeviv antrenor din Liga I, dar domnia sa se apropie de final. Din 2014 pe banca Viitorului, ”Regele” e gata să spună stop aventurii din fotbalul românesc. S-a gândit deja şi la înlocuitor.
Hagi a afirmat că atunci când va pleca îşi va căuta un înlocuitor care ”să fie competitiv şi care să poată s-o ducă (n.r. - pe FC Viitorul), să fie un manager foarte bun şi el care să ducă. Academia îşi va urma cursul ei de a forma jucători. Nu există nimic concret, absolut nimic, deocamdată sunt doar gânduri”.
”Poate Hagi o să dea antrenorul afară. Sunt curios, o să îl sun, să îl întreb dacă are de gând, să se dea singur afară”, a spus Dan Petrescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dan Petrescu îi prevede un viitor strălucit lui Hagi. Doar să plece cât mai repede din Liga I, pentru că aici nu-l vede nimeni.
”Hagi poate să antreneze oriunde, nu aş vedea o problemă. Nu cred că ar fi o echipă din lume pe care nu ar putea să o antreneze. Inclusiv Barcelona, care a jucat şi ştie. Şi la Real Madrid... Hagi ar putea să antreneze oriunde, asta e clar, dar nu ştiu dacă i se va da ocazia să antreneze acolo. Pentru că trebuie să câştigi trofee la nu ştiu ce nivel ca să ajungi la un asemenea club”, a concluzionat ”Bursucul”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: viitorul constanta, gica hagi, dan petrescu,