Gică Hagi (56 de ani) a vorbit din nou despre situaţia echipei naţionale a României şi i-a răspuns lui Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al FRF, care a spus că la prima reprezentativă e nevoie de rezultate imediate şi nu de un proiect pe termen lung. "Regele" i-a pus o întrebare, în direct, lui Stoichiţă.
Hagi, răspuns pentru Stoichiţă: "A greşit!". Întrebarea pusă în direct pentru directorul tehnic al FRF: "Ce trebuie să faci?"
Cel mai important fotbalist din istoria naţionalei României, Gică Hagi, a spus după ratarea calificării la Mondialul din 2022 că la prima reprezentativă e nevoie de un proiect pe termen lung şi astfel rezultatele vor veni, în timp. Stoichiţă l-a contrazis, iar "Regele" a venit acum cu un răspuns pentru directorul tehnic al FRF.
Hagi i-a pus o întrebare, în direct, lui Mihai Stoichiţă şi şi-a menţinut părerea legată de proiectul pe termen lung pentru o nouă naţională de succes.
"Nu avem rezultate, nu avem continuitate în rezultate, nu avem o echipă puternică, care să ne facă fericiţi. Cred, chiar dacă Stoichiţă crede altceva, că e nevoie de un proiect, adică să creezi o nouă generaţie care să construiască. Altfel nu cred că românii pot fi fericiţi. Rezultate nu avem şi dacă le ceri de pe azi pe mâine nu o să vină şi iar o să fiţi decepţionaţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Era cel mai uşor să zic cum zice Stoichiţă, e calificare. Şi iar nu ne calificăm, şi iar plângem, şi iar vom plânge. Cred că naţionala României are nevoie de proiect, nu cum a zis el. Restul, doar aşa să vă vinedm vouă presei şi la suporteri, vă dăm acadele, Chupa Chups, dulce, putem să o facem, e uşor. După e greu să munceşti, să construieşti ceva câştigător.
Nu se face ceva de azi pe mâine, cum doreşte domnul Stoichiţă. Nu se face. Eu nu pot să promit ceva, ca după aceea să nu se întâmple şi să fiu dezamăgit. Eu nu stau de vorbă de azi pe mâine. Mie îmi place să construiesc un proiect care are succes.
S-a aruncat, a greşit-o. Chiar dacă e directorul tehnic al echipei naţionale, a greşit-o. Dacă nu ai rezultate ce trebuie să faci? Întrebarea mea la directorul tehnic. Dacă nu ai rezultate ce trebuie să faci? O să vină o minune. Ne bucurăm de un meci, de două şi după iar clacăm, îi aruncăm pe copii în faţă, pe jucători adică îi băgăm în faţă, cade pe ei şi săracii în spatele lor au nevoie de putere", a spus Gică Hagi, după Farul - UTA 0-0, la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gica hagi, stoichita, raspuns, echipa nationala