Echipa Universitatea Cluj a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Gloria Buzău, în etapa a 22-a din Superliga. Budescu a fost complet nemulţumit de modul cum a fost maniera de arbitraj şi a comentat deciziile de la VAR.
Buzoienii au deschis scorul la Cluj, prin Ricardo Matos, în minutul 35, dar gazdele au întors rezultatul în finalul reprizei secunde. În minutul 82 clujenii au primit penalti, după intervenţia VAR, şi Dan Nistor a transformat, în minutul 84, pentru ca în minutul 90+2 acelaşi Nistor să transforme un nou penalti şi Universitatea Cluj s-a impus cu 2-1, revenind pe primul loc al clasamentului, cu 40 de puncte. Gloria Buzău rămâne pe ultimul loc, cu 16 puncte.
La finalul patidei, Gloria Buzău a contestat vehement modul prin care s-au acordat cele două lovituri de departajare. Constantin Budescu, veteranul din vestiarul echipei, nu s-a mai putut abţine după deciziile arbitrului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Budescu face "show" la flash-interviu
”Da, este frustrant, dar nu avem ce face. Am venit aici, ne-am chinuit, am alergat degeaba, am mers atâta drum şi ne-a fost luat un punct. Nu ştiu dacă puteau să ne dea gol din altceva decât din penalty, din ce am înţeles discutabile. Unul n-a fost deloc.
Suntem obişnuiţi, să zic aşa. Probabil suntem echipă mică, U Cluj e de tradiţie, se bate la primul loc şi poate a zis să-i menţină acolo. Trebuie să se gândească arbitrii că îşi bat joc de cei care fac eforturi să susţină această echipă. Am venit cu autocarul, unii cu avionul, ne-am plătit biletele ca să fim mai odihniţi, iar ei vin şi arbitrează de maniera asta, cu tot cu VAR.
Dacă nu aveam VAR-ul şi dădeai fără, nu se punea aşa... Te uiţi, verifici, şi tot dai... N-am văzut fazele, mi s-a spus în vestiar că sunt telefoanele pline de mesaje. Le-au zis zeci de oameni din fotbal că nu se poate aşa ceva, nici pe vremea când juca dânsul (n.r.-Eugen Neagoe) nu se dădea aşa ceva.
Trebuie să obţinem puncte. La Buzău nu iese nimeni să vorbească, ce zic, 'hai să-i furăm şi p-ăştia un pic', nu zice nimeni nimic. E viciere de rezultat, din punctul meu de vedere. Am vrut să ies afară, am jucat câţiva ani fotbal şi îţi baţi joc de mine aşa? Dacă mă iei la mişto, nu mai are rost să stau pe teren.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
A zis că o să-mi dea galben şi am considerat că nici galben nu merita acest arbitru să-mi dea, aşa că am preferat să stau în teren.
Ultimul loc, da, dar dacă vă uitaţi pe ce am jucat în ultimul timp... Dacă vedeţi ce penalty trebuia să avem noi la UTA... O nesimţire pe faţă, l-au pus pe acest arbitru care nu avea multe aşa multe meciuri în Liga 1. El a venit şi a verificat, putea să nu dea. Dacă asta a vrut să dea, asta a dat.
E foarte greu. La ce am păţit în această seară, ne aşteaptă vremuri grele. Trebuie să ne obişnuim şi să încercăm să ne salvăm de la retrogradare”, a declarat Constantin Budescu.
Afla mai multe despre: budescu, gloria buzău, u cluj