You are here:

Halep a vorbit deschis despre colaborarea cu Patrick Mouratoglou. Dezvăluiri inedite făcute de Simona: "Mă ajută foarte mult şi pe plan personal"

Halep a vorbit deschis despre colaborarea cu Patrick Mouratoglou. Dezvăluiri inedite făcute de Simona: "Mă ajută foarte mult şi pe plan personal"

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep a plecat din ţară pentru a participa la turneele nord-americane. Sportiva va participa la Washington, la Toronto şi la Cincinnati, iar totul va culmina cu prezenţa la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, care va începe pe 29 august.

"A fost o vacanţă frumoasă, a fost o săptămână bună acasă. M-am antrenat, sunt pregătită şi abia aştept să ajung în America. După Wimbledon, aş fi fost în TOP 10 WTA. Deci obiectivul acesta mi l-am îndeplinit. Acum, obiectivul meu rămâne câştigarea unui turneu de Grand Slam. De aceea am început să lucrez cu Patrick Mouratoglou, de aceea am făcut atât de multe schimbări şi sper să reuşesc să îmi ating acest obiectiv.

Mă simt bine, am un sentiment plăcut după Wimbledon. M-am odihnit, m-am antrenat din greu, dar nu ştiu cum va fi. Începe un nou sezon, un sezon pe hard, voi vedea acolo. M-am obişnuit şi cu căldura, va fi foarte cald şi acolo, ştiu ce condiţii mă aşteaptă. Anul trecut n-am jucat prea multe meciuri, aşa că acum îmi doresc să joc cât mai mult. Îmi plac meciurile mai mult decât antrenamentele şi sper să fac o treabă bună.

Este unul dintre cele mai mari obiective din cariera mea, îmi doresc foarte mult să câştig un Grand Slam pe hard. Nu ştiu dacă voi reuşi, dar voi munci pentru asta, o să dau tot ce am mai bun de fiecare dată când voi intra în teren

Dacă fac ce mi se transmite, am o şansă în plus să fiu o jucătoare şi mai bună. Tot ce se întâmplă, se întâmplă bine în viaţa mea. Mă bucur mult că a apărut Patrick, mă ajută tare mult şi pe partea sportivă, şi pe partea personală. Îmi dă încredere şi mă face să cred mai mult în mine.

De când lucrez cu Patrick, sunt mult mai agresivă în teren, nu ştiu dacă îmi iese de fiecare dată, pentru că sunt ani mulţi în care am jucat altfel, dar în timp cred că o să ajung acolo unde ne dorim amândoi" , a declarat Simona Halep.

Afla mai multe despre: simona halep 

viewscnt
Articole similare