Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Halep revine în top 10 WTA ca urmare a parcursului de la Toronto! La ce oră joacă "Simo" finala din Canada

Halep revine în top 10 WTA ca urmare a parcursului de la Toronto! La ce oră joacă "Simo" finala din Canada

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep, locul 15 WTA şi favorită 15, va reveni în top 10 WTA ca urmare a calificării în finala turneului de la Toronto.

Potrivit WTA, românca ar putea chiar să urce pe locul 6 dacă va câştiga turneul.

Simona Halep s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului de categorie WTA 1000 de la Toronto, învingând-o în semifinale pe americanca Jessica Pegula, locul 7 WTA şi cap de serie 7, scor 2-6, 6-3, 6-4, în două ore şi 14 minute.

Adversara Simonei Halep în finala de la Toronto va fi brazilianca Beatriz Haddad Maia, 24 WTA, cea care a trecut duminică dimineaţa de Karolina Pliskova din Cehia, scor 6-4, 7-6.

Finala este programată duminică, la ora locală 13.30 (ora 20.30 a României).

Prin accederea în finală, Simona Halep şi-a asigurat un premiu de 259.100 dolari şi 585 de puncte. Câştigătoarea turneului va obţine 439.700 de dolari şi 900 de puncte.

Halep va lupta duminică pentru al nouălea său trofeu WTA 1000, al 24-lea titlu per total.

Afla mai multe despre: simona haleptop 10 wtafinalawta toronto 

viewscnt
Articole similare