You are here:

Halep şi-a aflat adversara din turul al doilea de la Miami Open. Avantaj important pentru Simona în meciurile directe

Halep şi-a aflat adversara din turul al doilea de la Miami Open. Avantaj important pentru Simona în meciurile directe

Simona Halep

Comentarii

Jucătoarea australiană Daria Saville, locul 249 WTA, beneficiară a unui wild card, s-a calificat în turul al doilea al turneului de categorie WTA 1.000 de la Miami, fază în care va evolua cu Simona Halep, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 23.

Saville, 28 de ani, fostă Gavrilova înainte de căsătorie şi fostă numărul 20 mondial, a învins-o, marţi, în prima manşă, cu scorul de 7-5, 6-3, pe jucătoarea belgiană Greet Minnen, locul 81 WTA, după un meci de două ore şi trei minute.

Halep şi Saville s-au mai întâlnit de patru ori în circuit, iar românca a câştigat de trei ori. Ultimele meciuri au avut loc în 2016, când Halep a câştigat, scor 6-1, 6-2, în optimi la Cincinnati, şi 6-2, 6-3, în turul al doilea al Rogers Cup, iar australianca s-a impus la Roma, tot în manşa a doua, scor 6-3, 4-6, 6-3. În 2015, la Indian Wells, în turul I, Halep a obţinut victoria cu scorul de 2-6, 6-1, 6-2.

La Miami Open, jucătoarea română este direct acceptă în manşa a doua.

Afla mai multe despre: simona halep 

viewscnt
Articole similare