You are here:

Halep, victorie în trei seturi în faţa australiencei Tomljanovic. Ce jucătoare va întâlni în turul următor

Halep, victorie în trei seturi în faţa australiencei Tomljanovic. Ce jucătoare va întâlni în turul următor

Tenis

Comentarii

Simona Halep, locul 3 WTA, cap de serie numărul 3 şi deţinătoarea trofeului, s-a impus în trei seturi în faţa australiencei Ajla Tomljanovic, locul 47 WTA, în turul I al French Open, scor 6-2, 3-6, 6-1. În turul următor românca o va înfrunta pe poloneza Magda Linette, locul 87 WTA.

Simona Halep a început cu ceva probleme apărarea trofeului cucerit anul trecut la Paris. Un meci ce părea de încălzire s-a complicat în setul al doilea, şi din cauza scăderii în evoluţie a româncei, dar şi pe fondul unei evoluţii foarte bune a adversarei. Halep a câştigat până la urmă, fără să fie nevoită să apese butonul de panică.

Jucătoarea română a avut parte de o slabă opoziţie în primul set al întâlnirii cu Tomljanovic. Multe puncte au fost la "ofertă", pentru că sportiva născută în Croaţia a greşit mult, încercând să joace cât mai lung, dar a scăpat multe mingi în aut. Românca a abordat bine meciul, fiind atentă să disperseze mingile către marginile terenului, fără să irosească puncte. Ea nu a jucat spectaculos, a fost însă eficientă şi precisă şi a servit bine.

Situaţia s-a schimbat în setul al doilea, când Halep şi-a pierdut concentrarea şi a tratat cu superficialitate jocul. În plus, Tomljanovic şi-a terminat cadourile, a servit şi s-a mişcat mult mai bine, a fost mai mai agilă în defensivă şi mai agresivă, a lovit mai tare, pe măsura înălţimii ei, 180 centimetri, şi a revenit în meci. O tendinţă văzută prima dată în acest an la Halep în meciul cu Marketa Vondousova, "scurta", s-a dovedit la fel de păguboasă ca la Roma. Totuşi, în cele din urmă valoarea superioară a Simonei Halep, calitatea loviturilor ei şi puterea de luptă au făcut diferenţa în decisiv

Halep a condus cu 2-0, după un break în ghemul secund, apoi a salvat două mingi de rebreak şi şi-a menţinut avantajul până la 5-2, când a mai câştigat o dată pe serviciul rivalei şi a închis setul, cu 6-2, după 28 de minute de joc. 

Jucătoarea română a scăpat meciul din mână în special prin lipsa ei de inspiraţie, care i-a oferit încredere şi puncte adversarei. După un prim ghem câştigat pe propriul serviciul, Halep le-a pierdut pe următoarele cinci din şase (a câştigat al doilea ghem la 1-3) şi nu a beneficiat de nicio minge de break. Fostul lider WTA a mai limitat proporţiile eşecului în acest set cu un rebreak la 2-5, dar şi-a pierdut imediat serviciul şi australianca a egalat la seturi, după 6-3 şi după 67 de minute de joc.

Decisivul a avut un moment psihologic care probabil a stabilit învingătoarea. Halep a făcut break în primul ghem, apoi a condus cu 40-0 pe propriul serviciu, însă jucătoarea australiană a ajuns la minge de rebreak. Românca şi-a făcut servciul în cele din urmă şi apoi nu a mai cedat decât un ghem, la 5-0, pe propriul serviciu, câştigând cu 6-1, după o oră şi 35 de minute.

Pentru calificarea în turul al doilea, Halep va primi un cec de 87.000 de euro şi 70 de puncte WTA.

LIVE TEXT | Halep - Tomljanovic 6-2, 3-6, 6-1

 

SETUL 3

Game-ul 7: Deşi a pierdut setul doi, Simona s-a mobilizat în setul decisiv şi nu i-a oferit nici o şansă sportivei din Australia (6-1)

Game-ul 6: Simona a servit pentru a închide partida, dar Tomljanovic a lovit puternic şi a pus-o în încurcătură pe jucătoarea din România (5-1)

Game-urile 4-5: Două game-uri consecutive câştigate la zero de Simona Halep (5-0)

Game-ul 3: Halep defilează în setul trei. Românca izbuteşte încă un break şi se distanţează pe tabelă (3-0)

Game-ul 2: Tomljanovic revine de la 40-0, dar Simona Halep nu se pierde cu firea şi îşi face serviciul (2-0)

Game-ul 1: Halep începe setul decisiv cu un break. Românca pare hotărâtă să încheie rapid socotelile în setul trei (1-0)

SETUL 2

Game-ul 9: Tomljanovic profită de erorile multiple ale Simomei şi egalează la seturi (3-6)

Game-ul 8: Campioana en titre face break-ul şi amână deznodământul setului doi (3-5)

Game-ul 7: Halep nu se regăseşte în setul secund, iar Tomljanovic se apropie de câştigarea setului (2-5)

Game-ul 6: Tomljanovic continuă să facă un joc foarte bun (2-4)

Game-ul 5: Simona Halep întrerupe seria australiencei Tomljanovic şi strânge scorul (2-3)

Game-ul 4: Prestaţie solidă a lui Tomljanovic. Australianca se impune pe propriul serviciu şi îşi consolidează break-ul (1-3)

Game-ul 3: Tomljanovic face break-ul şi conduce în setul doi (1-2)

Game-ul 2: Simona trimite câteva mingi în afara terenului şi îi permite lui Tomljanovic să restabilească egalitatea (1-1)

Game-ul 1: Joc spectaculos etalat de Simona Halep. Românca se impune în primul game al setului doi (1-0)

SETUL 1

Game-ul 8: Halep se impune pe serviul adversarei şi gâştigă primul set (6-2)

Game-ul 7: Simona îşi face serviciul şi se apropie cu paşi repezi de finalul primului set. Tomljanovic va servi pentru a rămâne în set (5-2)

Game-ul 6: Joc mult mai solid etalat de Tomljanovic. Game la zero reuşit de australiancă (4-2)

Game-ul 5: Jocul este mult mai echilibrat acum, dar Simona Halep izbuteşte să-şi facă serviciul (4-1)

Game-ul 4: Tomljanovic îşi face cu greu serviciul şi îşi adjudecă primul punct din acest meci (3-1)

Game-ul 3: Revenire spectaculoasă a Simonei Halep. Campioana en titre întoarce de la 15-40 şi duce scorul la 3-0

Game-ul 2: Halep profită de greşelile adversarei şi adună încă un punct pe tabelă (2-0)

Game-ul 1: Simona Halep începe în forţă partida cu Tomljanovic (1-0) Românca stă foarte bine la servicu şi încheie game-ul cu un as.

Cele două jucătoare au efectuat câteva schimburi de încâlzire. Jucătoare din România va servi

UPDATE | Primul meci al zilei de pe arena Philippe Chatrier, John Millman - Alexander Zverev, a intrat în setul decisiv. Confruntarea este urmată de partida Osaka - Schmiedlova. Astfel, partida Simonei Halep nu va începe mai devreme de ora 18:00.


Meciul este al treilea al zilei, pe arena Philippe Chatrier, după o partidă de simplu masculin şi după alta de simplu feminin. Primul meci va începe la 12:00.

Tot marţi, de la ora 12.00, pe terenul 12, Irina-Camelia Begu, locul 116 WTA, va da piept cu chinezoaica Lin Zhu, locul 106 WTA, în prima rundă a competiţiei.

La dublu masculin, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer, favoriţii numărul 10, vor evolua, în primul tur, cu perechea Cristian Garin/Juan Ignasio Londero (Chile/Argentina). Meciul este al doilea pe terenul 8, după o altă întâlnire de dublu masculin, care începe la ora 12.00.

După o altă partidă de dublu masculin de pe acest teren, va avea loc meciul Marius Copil/Rohan Bopanna (România/India) - Raven Klaasen/Michael Venus (Africa de Sud/Noua Zeelandă), cap de serie numărul 6, din aceeaşi fază a turneului.

Halep - Tomljanovic. Posibilele adversare din turul 2

Dacă va trece în turul al doilea, romanca va evolua cu învingătoarea dintre sportiva franceză Chloe Paquet, locul 223 WTA, beneficiară a unui wild card, şi poloneza Magda Linette, locul 86 WTA.

Afla mai multe despre: halep 

viewscnt
Articole similare